Soluții pentru problemele de mobilitate și sustenabilitate la Electric Castle de la un expert în domeniul operaționalizării traficului și a transportului public

Soluții pentru problemele de mobilitate și sustenabilitate la Electric Castle de la un expert în domeniul operaționalizării traficului și a transportului public

S-a încheiat Electric Castle, festival care a adus la Bonțida peste 300 artiști și un sfert de milion de participanți, timp de 5 zile, la "cel mai bun festival european de dimensiuni medii". Situat la 30 km de Cluj, festivalul a ridicat niște probleme de mobilitate și sustenabilitate astfel:

  • Trenurile dedicate "EC Trains" au fost diesel, deși parcursul era 100% pe cale ferată electrificată. Cu mers neregulat și doar câteva pe zi, aceste trenuri au fost compuse din cupluri de automotoare de mici dimensiuni, oferind capacitatea de transport a unui tramvai.
  • Trenurile generale existente deja, peste 20/zi-sens, nu au fost suplimentate la capacitatea necesară în pofida faptului că CFR Călători a organizat opriri suplimentare în Bonțida pentru anumite trenuri IR de lung parcurs.
    Relația Gară Bonțida - Castel era deservită de autobuze doar pentru călătorii din cele 3-6 "EC Trains"/zi. Pentru celelalte 40 de trenuri zilnice, cei 4km de la castel la gară au fost accesibili doar pe jos, alungând potențialii călători interesați.
  • Cele peste 130 de autocare diesel care au deservit relația Iulius Mall - Electric Castle au fost contracte de la diverși operatori, multe fiind neaccesibile și produse în anii '90-'00. Totuși, organizarea traficului pe un traseu diferit decât al autocarelor a permis acestora să nu stea la coada, totodată lăsând călătorii cât mai aproape de locație.
  • Desi zeci de trenuri și autocare pentru Electric Castle au circulat intensiv pe parcursul nopții în ultimele 5 zile, transportul de noapte din Municipiul Cluj-Napoca nu a fost suplimentat în vreun fel, singurul traseul existent fiind operat de autobuze diesel, din 30 în 30 de minute, doar până la 01:00 și fară a deservi gara. Pentru UNTOLD s-au suplimentat 6 trasee de troleibuze și autobuze toată noaptea timp de o săptămână.
    Cu trenuri, autocare și curent electric pe motorină, festivalul care se încheie a fost Diesel-Electric Castle.
    Operarea unor "EC Trains" electrice, cu mers cadențat de unul pe oră și de mare capacitate ar fi printre soluțiile sustenabile care puteau evita problemele de mobilitate.
  • Operarea unei rute de autobuz "feeder" pentru orice utilizatori între Gara Bonțida și Castel ar permite atât buna desfășurare a transportului participanților cu oricare dintre trenuri cât și organizarea de spații de parcare în proximitatea gării, nu doar a castelului
  • Organizarea în colaborare cu Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere de benzi dedicate pe sensul aglomerat la orele critice ar permite operarea rapidă și regulată a transportului cu autocare conex evenimentului, fară sincope în serviciu datorate inevitabilului trafic.
  • Un EC sustenabil ar avea mai multe și mai mari trenuri electrice, atrăgând participanții spre cel mai rapid și ecologic mod de transport. Un Cluj smart ar organiza transport de noapte conex evenimentului, oferind conectivitate 24/7 la gară pentru trenuri spre/dinspre Bonțida. Un tren metropolitan funcțional ar fi oferit cadența și capacitatea de transport necesară. O metropolă sustenabilă ar fi făcut deja o pistă de ciclism pe Someș, permițând câtorva mii de participanți să pedaleze la castel. O Bonțida sustenabilă s-ar preocupa de sporirea puterii electrice la castel, evitând 5 zile cu zeci de generatoare diesel turate.
     

Textul este scris de Tudor Măcicăşan, care face consultanță în domeniul operaționalizării traficului și a transportului public și a lucrat la numeroase planuri de mobilitate urbană sustenabilă, atât în țară, cât și în afară, pentru orașe din Asia Centrală. Este pasionat de transportul public încă din copilărie, pasiunea fiind cea care îi dă energie să abordeze provocările domeniului și să aducă contribuții sănătoase prin know-how-ul și spiritul lui de cetățean implicat. Clujeanul Tudor Măcicășan este si unul dintre cei 12 consilieri ai primarului Capitalei Nicușor Dan pe probleme de mobilitate urbană.
 
 
 
 
 
 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza