Dezamăgire cruntă! Final de sezon pentru "U" Mobitelco, după 71-73 cu Oradea FOTO

Dezamăgire cruntă! Final de sezon pentru
"U" Mobitelco a pierdut şi meciul patru contra CSM Oradea, 71-73, şi încheie astfel prematur play-off-ul, bihorenii mergând în semifinale cu trei victorii obţinute în serie, ultimele două chiar la Cluj.

După înfrângerea usturătoare de sâmbătă, elevii lui Niksa Bavcevic păreau să-şi fi învăţat lecţia. Apărarea clujeană a funcţionat mult mai bine, iar jocul a curs spre o victorie ce părea, la un moment dat, o simplă formalitate. După 40-36 la pauza mare, clujenii au mai adăugat încă un punct avans înainte de ultimul sfert, 58-53. Orădenii au început să descoase din ce în ce mai bine apărarea gazdelor, iar cu un minut înainte de finalul jocului, rezultatul era pe muchie de cuţit, 71-70. Maric a dat, însă, lovitura cu un coş pe coborâre, nederanjat de nimeni, iar ultimul atac, cu 14 secunde rămase, a fost în mâna lui Miţă Paul. Fundaşul a ratat, însă, stop-shot-ul, iar Pesic a închis meciul cu o "liberă".

Spre dezamăgirea celor peste 1500 de spectatori aflaţi în sală, fosta campioană a României părăseşte competiţia prematur, în chiar primul tur al play-off-ului. Mai mult, este prima dată de când se joacă după sistemul "trei din cinci" când "U" pierde două meciuri acasă în prima fază a play-off-ului. Un final trist, pentru o echipă care, la un moment dat, promitea multe. 

Silvăşan a fost cel mai bun clujean ieri, cu 19 puncte, în condiţiile în care n-a marcat nici o aruncare din spatele semicercului. 

Oradea va întâlni Ploieştiul în turul următor, în timp ce în cealaltă partidă Gaz Metan Mediaş va da piept cu Mureşul Târgu Mureş.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .