Şansa lui Batin: Evoluţia cu Viitorul îl poate îl poate propulsa printre titulari

Şansa lui Batin: Evoluţia cu Viitorul îl poate îl poate propulsa printre titulari
Revenit la CFR după un împrumut la FC Braşov, atacantul a fost titluarizat în meciul cu Viitorul şi a avut o evoluţie entuziasmantă.

Trimis în teren încă din primul minut, Batin şi-a demonstrat calităţile şi a răsplătit încerederea acordată de Rednic cu o dublă, aducând trei puncte CFR-ului. A deschis scorul în minutul 35, după ce a sprintat printre doi constănţeni şi l-a învins pe Vâtcă cu o execuţie sigură, din careu, şi a punctat decisiv în partea secundă pentru 2-1, aducând victoria echipei sale. Atacantul a făcut un meci perfect şi a colaborat foarte bine cu Pantelis Kapetanos, utilizat şi el din primul minut. Batin are avantajul de a lucra acum şi cu Petre Grigoraş, noul tehnician al CFR-ului fiind un mare susţinător al vârfului originar din Baia Mare. Batin a fost unul dintre cei mai buni jucători de la FC Braşov în sezonul trecut, unde a jucat sub formă de împrumut. Fotbalistul a marcat opt goluri pentru braşoveni, a dat şase pase decisive şi a obţinut trei penaltiuri. În vară s-a întors în Gruia, iar Mircea Rednic a ţinut neapărat să-l testeze în Austria. Jucătorul a făcut pregătirea cu CFR şi a rămas la Cluj.

În trecut, Batin s-a aflat şi pe lista Stelei, unde a fost dorit de managerul Mihai Stoica, însă clubul bucureştean n-a mai făcut nici o ofertă pentru el.

Etichete
Comenteaza