Un fost jucător al CFR-ului poate ajunge la Campionatul Mondial: "Aştept convocarea, cred că va şi veni"

Un fost jucător al CFR-ului poate ajunge la Campionatul Mondial:
Fostul fundaş dreapta al echipei din Gruia, Ivo Pinto, este unul dintre cei mai apreciaţi jucători în campionatul Croaţiei, unde evoluează pentru Dinamo Zagreb.

 

Pinto joacă meci de meci la campioana Croaţiei şi este lăudat şi în presa din ţara vecină. „Este marele câştig de la Dinamo, un jucător tehnic, un fotbalist rapid care ştie să atace şi să se şi apere", a fost caracterizat portughezul. Acesta este monitorizat de secunzii naţionalei Portugaliei şi speră să-l convingă pe selecţionerul Paulo Bento că merită un loc în lotul pentru Campionatul Mondial, dacă Portugalia va trece de barajul cu Suedia. „Este un vis, dar este normal să mă gândesc la asta pentru că am avut evoluţii bune încă din perioada petrecută la Cluj. Am fost urmărit şi atunci de selecţioner, sunt şi acum în vizorul echipei naţionale şi îmi doresc cel mai mult să ajung printre cei mai buni. Am încredere şi cred că va veni şi rândul meu. La Dinamo joc meci de meci şi sunt apreciat", a povestit Pinto în presa din Portugalia.

Ivo Pinto (23 de ani) a jucat la CFR Cluj în sezonul 2012-2013, evoluând în 27 de partide de campionat. Jucătorul a fost împrumutat de FC Porto în Gruia, iar apoi vândut la Dinamo Zagreb cu 5 milioane de euro.

Etichete
Comenteaza