Dorit de Marseille şi Sporting, a ajuns rezervă la CFR

Dorit de Marseille şi Sporting, a ajuns rezervă la CFR
În urmă cu câteva luni era curtat de formaţii importante din Europa, însă de câteva luni cariera sa a intrat într-un con de umbră, totul culminând cu pierderea locului de titular.

Rui Pedro a impresionat în Liga Campionilor în tricoul CFR-ului, dar este în scădere de formă în acest sezon, iar antrenorul Petre Grigoraş l-a şi scos din echipă. În urmă cu câteva luni, portughezul se afla pe lista unor echipe importante din Europa, precum Olympique Marseille sau Sporting Lisabona.

CFR Cluj făcea istorie în grupele Ligii la ultima participare şi obţinea 10 puncte într-o grupă cu Manchester United, Galatasaray şi Sporting Braga, o bornă greu de atins de vreo formaţie românească. Unul dintre cei mai importanţi oameni ai echipei a fost Rui Pedro, autorul unui hattrick de senzaţie împotriva lui Sporting Braga. În plus, el a devenit al doilea jucător portughez, după Cristiano Ronaldo, care a reuşit o triplă în Liga Campionilor. Evoluţiile din Champions League l-au adus în lumina reflectoarelor, iar presa din Portugalia nu a contenit cu laudele. Ulterior a ajuns să fie regretat în Liga Sagres şi a fost lăudat de antrenorul Benficăi Lisabona, marea rivală a lui Porto. "La Cluj joacă un fotbalist foarte bun, e extraordinar în anumite momente. A fost în Portugalia, nu a primit şansele pe care le merita, iar acum joacă în România. De ce joacă în România un fotbalist ca el şi nu evoluează acasă pentru a creşte valoarea campionatului nostru?", a povestit antrenorul Jorge Jesus, într-un interviu în cotidianul A Bola.

Adus la CFR de Jorge Costa, Rui Pedro a avut probleme de acomodare la început, dar după ce i s-a acordat încredere, a demonstrat că are o valoare incontestabilă. În vara lui 2011, când a sosit la Cluj, Rui Pedro avea o cotă de piaţă de 300.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.de. Ulterior, cota i-a crescut la 1,7 milioane, dar în ultimele luni a început să scadă, fotbalistul fiind evaluat în prezent la un milion de euro. CFR l-a transferat gratis, plătind un comision impresarului şi o primă de instalare. Sporting Lisabona l-a pus în capul listei de achiziţii la un moment dat, dar în cele din urmă a renunţat la serviciile sale. "Îmi doresc mult mai mult de la Rui Pedro pentru că are o valoare incontestabilă. Este un fotbalist foarte bun, are calitate şi poate da mult mai mult pentru echipă", a spus antrenorul Petre Grigoraş.

Ultima formaţie care s-a arătat interesată de serviciile fotbalistului este Olympique Marseille. Pedro a fost monitorizat în partidele din Liga Campionilor şi a lăsat o impresie bună, mai ales după jocul cu Sporting Braga. În ultimii ani, echipa clujeană a obişnuit să facă afaceri profitabile din vânzări de fotbalişti, exemplele fiind Alvaro Pereira (plecat la FC Porto pentru 4,5 milioane de euro şi 20% dintr-un viitor transfer), Sebastian Dubarbier (Lorient - 1,8 milioane), Ciprian Deac (Schalke - 3 milioane), Juan Culio (Galatasaray - 2,2 milioane) şi Lacina Traore (Kuban Krasnodar - 4 milioane şi 20% dintr-un viitor transfer).

 

 

Etichete
Comenteaza