Primul test pentru CFR-ul lui Miriuţă. "Feroviarii" întâlnesc campioana Bulgariei

Primul test pentru CFR-ul lui Miriuţă.
CFR Cluj susţine sâmbătă primul meci de verificare din această pauză competiţională, urmând să dea piept cu Ludogoreţ Razgrad, campioana Bulgariei, şi echipă calificată în primăvara Europa League.

"Feroviarii" s-au axat în prima parte a pregătirii pe exerciţii fizice, iar antrenorul Vasile Miriuţă îşi va vedea astăzi la muncă echipa pentru prima dată. Antrenorul mizează pe un lot improvizat, dar crede că va reuşi să califice echipa într-o cupă europeană la finalul sezonului.

"Avem acest meci cu Ludogoreţ şi vreau să-i văd la treabă pe toţi şi să văd că pun osul, că îşi doresc să câştige. Sper să nu se accidenteze nimeni şi să începem pregătirea cu o victorie. Nu contează foarte mult rezultatele acum, însă vreau să văd că băieţii au dorinţă de a învinge", a explicat Miriuţă.

La Ludogoreţ evolează fundaşul central român Cosmin Moţi. Adversara CFR-ului e campioana în exerciţiu a Bulgariei şi se luptă şi în acest sezon pentru titlu, ocupând în acest moment locul 2, cu 50 de puncte, la egalitate cu liderul Litex Lovech, dar cu un golaveraj inferior. În afară de jocul test cu Ludogoreţ, echipa din Gruia va mai susţine în Turcia un singur meci amical pe 28 ianuarie, cu SV Ried, din Austria.

UPDATE Amicalul a fost amânat din cauza condiţiilor metei

Etichete
Comenteaza