"U" îşi mută sediul la București. Societatea rămâne fără "Cluj" în titulatură

Clubul de fotbal Universitatea Cluj a anunţat prin administratorul judiciar Marieta Anastasescu că îşi va muta sediul social la București.

Noul sediu social al "studenţilor" va fi în Bucureşti. Contractul de închiriere al actualului sediu social, situat la Baza sportivă "Dan Anca" de pe Aleea Detunata, a expirat la data de 1 mai 2014 şi nu a mai fost prelungit.

Conform regulamentului FRF, din actuala denumire a societăţii Fotbal Cluj Universitatea Cluj SA, cum este înregistrată la Ministerul Finanţelor, va dispărea cuvântul Cluj.

"Schimbarea sediului social este o operațiune pe care o facem din raţiuni pur juridice şi administrative. Cum administratorul judiciar se află în Bucureşti, acest transfer ne va facilita coordonarea fluxului actelor şi, implicit, a întregului departament juridic. Pe de altă parte, nici rațiunile financiare nu trebuie neglijate, mai ales în cazul unei societăți aflate în insolvență; vom elimina, în acest fel, cheltuielile cu transportul. Componenta sportivă şi administrativă a clubului va rămâne la Cluj, nici nu se pune problema altfel. Sediul de pe Detunata 4 funcţionează în continuare la aceiaşi parametri.

În ceea ce privește schimbarea denumirii, acest lucru ne-a fost impus de Federaţie, deşi noi nu am fost de acord. Pentru că sediul social nu va mai fi în Cluj, am fost forţaţi să ne scoatem particula locală din denumirea societăţii. Aici, vorbim, însă, strict de denumirea unui SA, nu de club, și este important să nu se facă această confuzie. Brandul rămâne pentru totdeauna „Universitatea Cluj-Napoca”. De altfel, multe cluburi, printre care Dinamo, Oţelul sau Vaslui, au fost obligate să scoată oraşul din denumirea societăţii comerciale, deoarece legea interzice, de câţiva ani, folosirea în denumirea societăţilor comerciale a numelor de oraşe sau ţări.

Vreau să fie foarte clar pentru toată lumea că aceste schimbări sunt doar de ordin juridic şi pentru a ne uşura munca, nu există nicio altă intenţie. Universitatea Cluj va rămâne în Cluj-Napoca, aşa cum stipulează clar contractul nostru cu Primăria municipiului. Când acţionarul majoritar a cedat marca, s-a stipulat clar că echipa va juca doar aici, şi e foarte bine că s-a făcut acest lucru, tocmai pentru a elimina orice posibile suspiciuni şi discuţii legate de acest subiect", a declarat Anastasescu pentru stiridesport.ro.

Conform surselor ziuadecj.ro, mișcarea poate fi un prim pas spre mutarea echipei la București, chiar și cu riscul de a pierde palmaresul și numele (actualul contract cu Primăria Cluj pentru brandul "U Cluj" expiră în 2015, la finalul campionatului). Trbuie precizat că, și în acest caz, Florian Walter va rămâne cu locul din Liga 1, care aparține societății, nu Primăriei Cluj.

Comenteaza