CFR se destramă. Pleacă toate vedetele
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Iun 2016, 17:41
- Sport
- Ascultă știrea

Problemele financiare de la CFR Cluj sunt tot mai mari, iar echipa e pe cale să se destrame, susţine prosport.ro. Chiar dacă formația va continua să existe, nivelul va fi cu totul altul.
Fotbaliștii importanți au fost anunțați de conducere că sunt liberi să-și caute echipă, deoarece clubul nu mai poate suporta salariile mari. Fotbaliști precum Camora, Cristian Lopez, Petrucci, Jakolis și Nouvier vor pleca de la CFR și vor fi înlocuiți cu tineri, cu salarii foarte mici.
E foarte probabil ca, începând din sezonul următor, CFR să devină o formație modestă, care se va zbate în subsolul clasamentului.
Informaţia apare în contextul în care, săptămâna trecută, DIICOT a anunţat că fostul finanţator al clubului, Paszkany Arpad, şi actualul preşedinte, Iuliu Mureşan, sunt urmăriţi penal pentru delapidare. Ei sunt acuzaţi că ar fi sustras banii câştigaţi de clubul clujean în urma prezenţei în Liga Campionilor.