CFR Cluj a găsit înlocuitor pentru Lopez: un atacant de la Olympique Marseille

CFR Cluj a găsit înlocuitor pentru Lopez: un atacant de la Olympique Marseille
După plecările lui Petrucci, Guima, Jakolis şi Lopez, clubul din Gruia a perfectat trei mutări. Cea mai importantă este aducerea unui atacant din Ligue 1.

Vârful Billel Omrani vine de la Olympique Marseille (OM) şi va fi înlocuitorul lui Cristian Lopez, care a plecat la RC Lens. transferul său a fost confirmat, joi, de preşedintele "feroviarilor", Iuliu Mureşan.

"Omrani a ajuns ieri la noi, în jurul orei 12:00. Am semnat actele şi de astăzi este jucătorul nostru. L-am urmărit de mai mult timp şi mă bucur că am reuşit să-l aducem aici. Am vizionat un meci jucat de acesta la Marseille. A fost titular în partida respectivă şi a înscris un gol. E un atacant valoros", a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, oficialul CFR-ului.

Omrani s-a născut în Franţa, dar are rădăcini algeriene. În intervalul 2011-2016, vârful de 23 ani a adunat şase meciuri pentru OM şi a marcat un gol. În stagiunea 2013-2016, Omrani a evoluat sub formă de împrumut la Arles-Avignon. Acolo a strâns 13 meciuri.

DOI JUNIORI TRANSFERAŢI ÎN GRUIA

CFR Cluj i-a mai transferat pe mijlocaşii Cosmin Sârbu şi Alexandru Chiriţă, ambii de 20 ani. Primul dintre ei vine de la FCM Baia Mare, iar al doilea a jucat ultima dată pentru Petrolul Ploieşti.

"Sunt doi fotbalişti tineri, de perspectivă, pe care vrem să-i creştem alături de jucătorii formaţi în propria pepinieră. Ei se antrenau cu noi de vreo trei săptămâni, iar acum au devenit, oficial, jucătorii noştri", a spus preşedintele CFR-ului, Iuliu Mureşan.

Oficialul "feroviarilor" doreşte să aibă cât mai mulţi jucători eligibili pentru regula U21.

"Pentru această categorie de vârstă îi mai avem pe Horj şi pe Păun, dar ei nu vor mai îndeplini aceste criterii începând cu vara viitoare. De aceea, am hotărât să-i luăm pe Chiriţă şi Sârbu. În principiu, îi vom folosi mai mult din sezonul viitor. Dar dacă se vor antrena bine, îi vom utiliza şi în acest campionat", a mai spus Mureşan.

Cosmin Sârbu este originar din Botoşani şi a debutat în Liga a II-a la FC Bihor. În sezonul trecut al eşalonului secund, mijlocaşul de 20 ani a strâns 31 meciuri şi a înscris 7 goluri pentru FCM Baia Mare.

Alexandru Chiriţă este născut la Ploieşti şi şi-a început cariera la Petrolul. Evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv. În perioada 2014-2016, Chiriţă a bifat opt apariţii pentru "lupii galbeni" în Liga 1. Este fiul fostului fotbalist Daniel Chiriţă (42 ani).

Comenteaza