CFR, la primul eșec de acasă după un an. ”Feroviarii” au avut un gol anulat

CFR, la primul eșec de acasă după un an. ”Feroviarii” au avut un gol anulat
CFR Cluj a fost învinsă cu 0-1 de Pandurii Târgu Jiu, luni seara, în etapa cu numărul 17 din sezonul regulat al Ligii 1.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Oaspeții au dat lovitura la prima situație periculoasă pe care au avut-o la poarta lui Marc. Fundașul Marian Pleașcă l-a învins pe goalkeeperul echipei din Gruia cu un șut din marginea careului de 16 metri (31). CFR Cluj a reușit să înscrie la câteva secunde distanță, prin Bud (32). Golul atacantului de 31 ani a fost anulat, însă, pe motiv de offside. Înaintea acestui gol, Răzvan Stanca a respins un șut expediat de Ionuț Larie.

Echipa lui Vasile Miriuță a fost foarte aproape de a egala în repriza secundă, prin Laurențiu Rus (55). Mijlocașul "feroviarilor" a șutat din careu, după o pasă a lui Tomislav Sorsa, dar balonul a fost respins în corner de Ungurușan. La câteva minute distanță, Ruiz l-a încercat pe Stanca cu un șut de la 15 metri, dar mingea s-a oprit în brațele portarului gorjenilor (61).

Pandurii puteau înscrie din nou la șutul din careu al lui Ovidiu Herea (62). Mingea trimisă de fostul jucător al Rapidului s-a dus, însă, în bară. Echipa lui Grigoraș a terminat meciul în inferioriate numerică, după eliminarea lui Gigi Brînzan, din al cincilea minut de prelungire (95).

Partida din Gruia s-a terminat cu scorul de 0-1 și CFR Cluj bifează primul eșec de pe teren propriu după un an. Pe 1 decembrie 2015, tot cu Pandurii, "feroviarii" au suferit ultima înfrângere de acasă din campionat. Înaintea duelului cu formația din Târgu Jiu, fosta campioană a României înregistrase trei victorii consecutive: 2-1 cu Concordia Chiajna, 1-0 cu Botoșani și 2-0 pe terenul lui Dinamo.

Echipa lui Vasile Miriuță se menține pe 5, cu 26 puncte și un golaveraj de 28-13. Gorjenii urcă pe locul 8, cu 23 puncte și un golaveraj de 18-20. Joi, 1 decembrie 2016, de la ora 20:30, CFR va evolua pe terenul campioanei Astra Giurgiu. De partea cealaltă, Pandurii vor primi vizita celor de la FC Voluntari.

CFR 1907 CLUJ - PANDURII TÂRGU JIU 0-1 (0-1)

A marcat: Marian Pleașcă (31)

Cartonașe galbene: Tiago Lopes (43), Răzvan Horj (59)/ Liviu Antal (43), Marian Pleașcă (52), Ovidiu Herea (59), Ungurușan (63), Grecu (82), Stanca (93), Brînzan (94)

Cartonaș roșu: Brînzan (95)

CFR Cluj (4-2-3-1): Marc - Lopes, Larie, Horj, Camora (C) - Rus, Nascimento (Omrani 57) - Sorsa, Ruiz (Negruț 71), Nouvier (Peteleu 46) - Bud

Rezerve: Mincă, Peteleu, Mureșan, Vereș, Chiriță, Negruț, Omrani

Antrenor: Vasile Miriuță

Pandurii (4-2-3-1): Stanca - Pleașcă, Ungurușan, Vasiljevic, Grecu - Sânmărtean, Mrzljak - Hlistei (Trifu 72), Herea, Pîrcălabu (Brînzan 74) - Antal (Dodoi 92)

Rezerve: Lazăr, Trocan, Trifu, David, Tudor, Brînzan, Dodoi

Antrenor: Petre Grigoraș

Arbitri: Alexandru Tudor (centru), Florin Neacșu și Laszlo Bucși (tușieri), Robert Dumitru (arbitru de rezervă)

Locație: Stadion Dr. Constantin Rădulescu, Cluj-Napoca

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .