Vicecampionii, cãlcaţi în picioare la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 23:53
- Sport
- Ascultă știrea
Handbaliştii de la “U” Transilvania au produs sâmbãtã cea mai mare surprizã a startului de sezon în Liga Naţionalã, învingând fãrã drept de apel vicecampioana HCM Constanţa. Scorul final, 33-30, nu reflectã realitatea din teren. Clujenii au dictat ritmul jocului în permanenţã şi au condus chiar la o diferenţã de opt goluri.
Startul slab de campionat, cu douã înfrângeri, la Odoheiu Secuiesc şi la Suceava, nu i-a speriat pe handbaliştii clujeni, care au promis cã nu se vor face de râs în faţa celor de la HCM Constanţa. ªi nici nu s-au fãcut, ba, mai mult, au obţinut un succes de senzaţie. încã din start, trupa lui Liviu Jurcã a setat un ritm infernal partidei, iar constãnţenii, bulversaţi, au pierdut trena. împinşi din spate de cei peste 300 de fani prezenţi în tribunele Sãlii Sporturilor “Horia Demian”, Milosevic şi colegii sãu i-au obligat pe vicecampioni sã se zbatã pentru orice gol marcat, iar la pauzã aveau deja un avans de patru goluri, 18-14.
Diferenţa s-a mãrit apoi la 28-20, graţie apãrãrii aproape perfecte a celor de la “U” Transilvania, moment în care oaspeţii, împinşi şi de arbitri, au început sã se apropie. Forcing-ul lor nu a fost, însã, de ajuns, iar la finele celor 60 de minute cei care au sãrbãtorit au fost jucãtorii de la “U” Transilvania.
“Am reuşit sã ne mobilizãm şi am jucat excepţional. Publicul ne-a ajutat enorm sã câştigãm. Victoria semnificã un mare pas în faţã pentru handbalul de la Cluj. E prima datã când am învins HCM Constanţa de când a început hegemonia lor”, jubila, dupã joc, managerul Mihai Tritean. “E una dintre cele mai frumoase victorii din viaţa mea. Dacã vom continua sã jucãm aşa, vom realiza lucruri foarte frumoase în campionat”, l-a completat antrenorul Liviu Jurcã.
Principalul marcator al echipei clujene a fost sârbul Milosevic, cu 10 goluri. Celelalte reuşite le-au aparţinut lui Lazãr (5), Ani-Senocico, Marian şi Guricin (câte 4), Pavel şi Trifcovic (câte 3).
Milosevic, golgheterul Ligii
Marko Milosevic este, dupã trei etape, golgheterul Ligii Naţionale de handbal masculin, cu 23 de reuşite. El a marcat de şapte ori în primul meci, cel cu HC Odorhei, apoi de şase ori cu Bucovina Suceava, pentru ca în victoria-şoc cu HCM Constanţa sã puncteze de 10 ori. Milosevic, care a sosit la “U” Transilvania în aceastã varã, de la Steaua Roşie Belgrad, a obţinut în 2006 titlul de campion mondial de tineret cu naţionala Serbiei.


