EURO se retrage în estul Europei

EURO se retrage în estul Europei
Pentru prima dată în istorie, un Campionat European, cel din 2012, s-ar putea juca în estul Europei dacă Polonia şi Ucraina vor termina infrastructura la timp.

 După cuplurile Belgia – Olanda din 2000 şi Austria – Elveţia în 2008, turneul final al Campionatului European ar putea avea din nou două ţări organizatoare în 2012. Totuşi, Polonia şi Ucraina trebuie să asigure un plan optim de renovare a stadioanelor din Varşovia şi Kiev, altfel EURO s-ar putea desfăşura în Spania sau Italia.

 

Bătălia pentru organizarea unui turneu final de Campionat European sau Campionat Mondial e una aprigă. Dacă Mondialul din 2010 se pregăteşte să meargă pentru prima dată în istorie pe “continentul negru”, mai exact în Africa de Sud, şi Europeanul din 2012 ar putea reprezenta o premieră. Două ţări din estul Europei, care au făcut parte din fostul bloc sovietic – Polonia şi Ucraina – au câştigat organizarea turneului final, însă ar putea apărea şi surprize.

 

Temerile privind dezvoltarea anevoioasă infrasctructurii oraşelor şi a stadionelor din cele două ţări i-au determinat pe conducătoriii UEFA să trimită chiar în aceste zile reprezentanţi care să verifice planurile şi stadiul lucrărilor. Una dintre marile probleme ale celor două ţări o reprezintă modernizarea drumurilor şi a autostrăzilor.

 

Ucraina trebuie să construiască un nou stadion la Doneţk, iar arena din oraşul Dnipropetrovsk trebuie adusă la o capacitate de cel puţin 31.000 de locuri. Şi stadionul lui Dinamo Kiev va trebui să fie modernizat pentru a putea găzdui finala competiţiei. De cealaltă parte, 77% dintre polonezi se îndoiesc de capacitatea ţării lor de a organiza un turneu final, potrivit unui sondaj publicat la sfârşitul lunii iunie.

 

în cazul în care cele două ţări vor primi “cartonaş roşu” din partea comisiei UEFA, Spania, Italia şi cuplul Scoţia – Irlanda se pregătesc pentru a candida la organizarea “Europeanului”. Elveţia şi Austria au dat o lecţie în ceea ce priveşte organizarea ireproşabilă a unui astfel de turneu final, iar specialiştii sunt extrem de sceptici în privinţa capacităţii Poloniei şi mai ales a Ucrainei de a se ridica la standardele impuse de EURO 2008.

De altfel, directorul executiv al Federaţiei Scoţiei de Fotbal (SFA), Gordon Smith, a declarat în urmă cu câteva zile pentru BBC Sport că se aşteaptă ca Scoţia şi Irlanda să fie luate în calcule ca şi candidate comune în cazul în care Ucraina şi Polonia vor fi descalificate. “Am spus clar că vrem să fim luaţi în seamă dacă nu se va continua pe planul cu Polonia şi Ucraina. Nu ni s-a spus însă să stăm pregătiţi în cazul în care situaţia o va cere”, a spus Gordon Smith.

 

Platini, în inspecţie

 

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a ajuns ieri la Varşovia pentru a vedea cum decurg pregătirile pentru ediţia din 2012 a Campionatului European, găzduită de Polonia şi Ucraina. Platini, acompaniat de mai mulţi oficiali UEFA şi de un grup de experţi, s-a întâlnit cu premierul polonez Donald Tusk şi cu preşedintele Lech Kaczynski. Delegaţia UEFA va pleca apoi la Kiev, unde sunt prevăzute întâlniri cu preşedintele Ucrainei,

Victor Iuşcenko, şi cu şeful Guvernului, Iulia Timoşenko. După această vizită-fulger, Michel Platini va prezenta un raport politic şi tehnic Comitetului Executiv UEFA, care va decide la finalul lunii septembrie dacă Polonia şi Ucraina pot păstra organizarea competiţiei continentale.

 

 

Moartea unui poliţist a scos Italia din cursă

 

în primă fază, pentru organizarea EURO 2012 s-au înscris cinci candidate: Italia, Croaţia – Ungaria, Polonia – Ucraina, Turcia şi Grecia. După primul tur de scrutin, în competiţie au mai rămas primele trei, iar Italia a primit 11 voturi, fiind marea favorită. în cazul Turciei şi Greciei, s-a considerat că violenţa de pe stadioane ar fi un impediment uriaş în calea unei asemenea turneu.

Pe 31 mai, la Cardiff, în Ţara Galilor, Comitetul Executiv al UEFA a decis, cu opt voturi pentru, ca Ucraina şi Polonia să organizeze EURO 2012. Italia a primit patru voturi, în timp ce candidatura Croaţia – Ungaria a fost eliminată fără nici un vot. Movitul pentru care marea favorită, Italia, a primit doar patru voturi este legat de incidentele sângeroase de la derby-ul Siciliei, Catania – Palermo, când un poliţist a decedat împuşcat, după ciocnirile violente cu fanii celor două formaţii.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .