CFR, ca Liverpool şi Real Madrid

CFR, ca Liverpool şi Real Madrid
După două ore în care au zăbovit în holul hotelului “Marriot”, timp în care şi-au savurat liniştiţi cafelele şi sucurile naturale, jucătorii CFR-ului au plecat spre Casa Poporului unde aveau programată o vizită. Oficialii clujeni au dezvăluit că programul echipei din aceste zile se aseamănă cu cel al puternicelor Liverpool şi Real Madrid, care s-au cazat la acelaşi hotel ca şi CFR-ul, pe timpul şederii lor în Bucureşti. Fotbaliştii clujeni nu au fost însoţiţi de preşedintele Iuliu Mureşan, de antrenorul Ioan Andone şi de jucătorii Eugen Trică şi Cristian Fabbiani, care au susţinut o conferinţă de presă, programată la aceeaşi oră cu vizita la Casa Poporului. în această seară, de la orele 18.00, jucătorii liderului vor avea programată o şedinţă de pregătire pe arena “Cotroceni”, la care accesul publicului şi presei este interzis.
Comenteaza