DISTRIBUIE
Conducerea clubului de handbal masculin “U” Transilvania a perfectat transferurile a şase noi jucători în vederea sezonului competiţional care va debuta la începutul lunii septembrie.
Aceştia sunt juniorii clujeni Paul Feneşan (portar), Stelian Irimiaş (extremă dreaptă), Levente Fazekaş (inter stânga) - sosiţi de la clubul “Unirea”, respectiv Ionuţ Mincan (conducător de joc, SCM Craiova), Mihai Bogdan (inter dreapta, Minaur Baia Mare) şi Alin Bondar (coordonator de joc, Minaur Baia Mare). Aceştia au semnat angajamente între 1 şi 4 ani.
“Au plecat şase jucători şi au venit alţi şase. Avem în continuare un lot destul de subţire numeric, dar cred că unul valoros. S-ar putea să mai aducem un jucător, dar, în principiu, nu vom mai efectua alte transferuri. Băieţii au semnat contracte între 1 şi 4 ani, în funcţie de vârstă şi ce am considerat că ne trebuie pe viitor”, a declarat Mihai Tritean, managerul clubului “U” Transilvania.
“Suntem mulţumiţi de condiţiile găsite aici şi vrem să ne simţim ca şi cum am fi de mulţi ani la Cluj. Ne dorim să facem cât mai multe lucruri bune pentru această echipă”, a declarat Alin Bondar, una dintre achiziţiile echipei.
Aflaţi la final de contract, Levente Szabo, Raul Marian, Tudor Marta, Ionuţ Ştef, Nikola Stojchevski şi Mirko Milosevic au părăsit formaţia clujeană la finele ediţiei trecute de campionat.

Comenteaza