Următoarea bornă pentru Marişca: Raliul Ţara Bârsei
- Scris de Florina Sur
- 24 Aug 2010, 22:53
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Pilotul clujean Bogdan Marişca luptă pentru a se menţine pe prima poziţie a clasamentului Campionatului Naţional de Raliuri şi după Raliul Ţara Bârsei. În schimb, coechipierul său, Marco Tempestini, a renunţat la podium, după cele trei abandonuri de până acum.
Echipajele Napoca Rally Academy vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la Raliul Ţara Bârsei, a VI-a etapă a Campionatului Naţional de Raliuri. Prima probă, Superspeciala de vineri seara, se va desfăşura la Bucureşti, în Băneasa.
“Ne bucură faptul că Superspeciala va avea loc la Bucureşti, pentru că de cinci ani nu s-a mai ţinut nicio probă acolo, dar va fi greu să venim vineri noaptea din capitală la Braşov. Noi vrem să ne păstrăm poziţia în clasament, în ciuda faptului că Gergo Szabo este foarte aproape de noi”, a declarat Bogdan Marişca, liderul Campionatului Naţional de Raliuri. După trei abandonuri în cinci etape, Marco Tempestini nu mai speră nici măcar la o clasare pe podium la finalul sezonului.
“Nu mai avem nici posibilitatea de a lupta pentru podium. Orgoliul nostru este rănit, pentru că suntem abia pe locul opt. Tocmai de aceea, în etapele rămase vom încerca să mergem cât putem de tare, pentru a arăta că locul nostru nu este acela pe care suntem clasaţi acum”, a afirmat Marco Tempestini. În plus, Danny Ungur va concura pentru a-şi asigura prima poziţie la Citroen Racing Trophy şi locul doi la grupa A, categorie la care concurează şi coechipierul său, Vlad Cosma. Raliul Ţara Bârsei este o competiţie de macadam, care cuprinde şapte probe speciale şi o Superspecială, însumând 110 kilometri.

Comenteaza