Cristescu: “Avem o datorie de onoare. Ne dorim un trofeu”
- Scris de Septimiu Fantea
- 18 Sep 2010, 00:11
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Preşedintele executiv al “U” Mobitelco, Mircea Cristescu (foto centru), spune că vicecampioana va ţinti şi în acest sezon competiţional cucerirea unui trofeu, după o secetă de 14 ani, indiferent că va fi vorba despre câştigarea campionatului, a Cupei Europei Centrale sau a Cupei României.
Baschetbaliştii clujeni ar putea face un prim pas spre îndeplinirea obiectivului încă de săptămâna viitoare, când vor întâlni BC Mureş Târgu-Mureş, în faza I a Cupei României. Dubla manşă se va disputa în zilele de 23 şi 27 septembrie.
“Primul nostru obiectiv este să jucăm un baschet de calitate. Apoi, avem o datorie de onoare, să aducem un nou titlu la Cluj. Nu sunt vorbe în vânt, facem toate eforturile pentru a obţine performanţă. Vrem să ajungem din nou în Final Four, ar fi un pas în plus pentru noi. Încercăm să câştigăm Cupa României. Ne dorim un trofeu, am fi la fel de mândri pentru oricare dintre ele”, a spus Cristescu, pe când antrenorul Marcel Ţenter (foto stânga) a făcut o scurtă “radiografie” a perioadei de pregătire. “Sunt mulţumit de perioada de pregătire, jucătorii au răspuns bine cerinţelor mele, la fel şi nou-veniţii. Chiar dacă relaţiile de joc nu sunt încă definitivate, am încredere în IQ-ul baschetbalistic al băieţilor mei. Sper să fie un sezon cât mai bun pentru noi, majoritatea echipelor s-au întărit, iar meciurile tari sunt «sarea şi piperul» baschetului”, a subliniat Ţenter.
Pivotul sârb Zoran Krstanovic (foto dreapta) şi-ar dori să devină campion cu “U” Mobitelco şi ar accepta să joace pentru reprezentativa României dacă va fi cerut. “Ca în fiecare an, vom încerca să dăm totul, campionatul e lung. Sezonul trecut am pierdut finala, acum vrem s-o câştigăm. Suntem mai puternici decât în 2009, dar trebuie să arătăm asta pe teren. Dacă ar fi nevoie, aş juca pentru România, mai ales că sunt aici din 2005”, a declarat Zoki. Altfel, americanul David Lawrence este aşteptat la antrenamente în maximum o lună.
“Lawrence este 100% recuperat în privinţa musculaturii. Cred că, în două săptămâni - o lună, va fi la antrenamentele echipei, iar prin noiembrie sper să-l vedem la meciurile oficiale”, a conchis Cristescu.

Comenteaza