“U” Transilvania a învins Dinamo sub Tâmpa
- Scris de Septimiu Fantea
- 11 Oct 2010, 00:33
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Revelaţia Ligii Naţionale la handbal masculin, “U” Transilvania, a bifat cea de-a cincea victorie în campionat după ce a trecut sâmbătă cu 30-26 de Dinamo Braşov, în etapa a VI-a a Ligii Naţionale, pe terenul echipei de sub Tâmpa.
“U” Transilvania a continuat la Braşov seria victoriilor, după ce runda trecută s-a impus pe teren propriu în faţa Energiei Lignitul Pandurii Târgu-Jiu, una dintre formaţiile care îşi anunţaseră pretenţiile la titlu. Prima repriză a fost încrâncenată, ambele combatante trecând pe rând la conducere, dar braşovenii au fost cei care au intrat la cabine în avantaj, scor 13-12. Gazdele au menţinut scorul strâns şi la reluare 20-20, min. 44, după care au început să rateze, ceea ce le-a permis clujenilor să treacă la cârma jocului, 20-22, min. 49, 24-27, min. 55.
Profitând de degringolada instaurată în tabăra braşoveană, clujenii nu au mai scăpat jocul din mână până la final, reuşind să se impună la o diferenţă de patru goluri, 26-30. În urma acestei victorii, clujenii au urcat pe locul 4 în clasament, la egalitate cu liderul UCM Reşiţa, dar cu golaveraj inferior. Cel mai bun marcator al “alb-negrilor” a fost Bondar, cu şapte goluri. După meci, antrenorul “studenţilor”, Constantin Ştefan, a declarat că victoria echipei sale a fost meritată. “A fost o victorie obţinută greu, în faţa echipei braşovene, o formaţie cu mulţi jucători experimentaţi. Noi avem în lot jucători tineri pe care i-am conştientizat că pot face performanţă şi cred că victoria echipei mele este meritată”, a declarat tehnicianul lui “U” Transilvania, potrivit site-ului handbalvolei.ro. Runda viitoare e programată sâmbătă, când “studenţii” întâlnesc la Cluj pe Bucovina Suceava, de la ora 17:00.

Comenteaza