Danny Ungur şi Toni Avram, singurii sportivi de la Napoca Rally Academy care au terminat Raliul Iaşiului

Danny Ungur şi Toni Avram, singurii sportivi de la Napoca Rally Academy care au terminat Raliul Iaşiului
Echipajul format din Danny Ungur şi Toni Avram este singurul din cadrul echipei clujene Napoca Rally Academy care a finalizat Raliu Iaşiului, reuşind să câştige cursa.
Victoria este prima obţinută de echipajul respectiv în Campionatul Naţional de Raliuri – clasa A. Celălalt echipaj înscris la această categorie, format din Vlad Cosma şi Florin Dorca, a abandonat în cadurl ultimei probe speciale a Raliului.

“Nu suntem foarte fericiţi după o victorie în aceste condiţii. Era locul lui Vlad, dar el, din păcate, nu a ajuns la final. Ne pare rău de abandonul lui, ca şi de ale celorlalţi coechipieri, Bogdan şi Marco. Din păcate, suntem singurul echipaj Napoca Rally Academy care a încheiat Raliul Iaşiului. Punem punct astfel unui sezon dificil pentru noi, suntem fericiţi că am ajuns până aici. Am avut o grămadă de probleme cu maşina, chiar dacă ne-am simţit bine cu ea. Ne place Citroen Racing Trophy, şi, dacă se va organiza şi în 2011, foarte probabil că vom participa din nou”, a declarat Danny la finalul Raliului Iasiului si al sezonului 2010.

Comenteaza