DISTRIBUIE
Vicecampioana “U” Jolidon va disputa manşa retur cu Vfl Oldenburg, din cadrul turului III al Cupei EHF la handbal feminin, la Cluj, anunţă site-ul oficial al clubului. La tragerea la sorţi de săptămâna trecută s-a stabilit ca primul meci să se dispute în România, însă programul s-a modificat la solicitarea clubului german, a cărui sală este ocupată cu un alt eveniment la ora jocului retur.
“Oldenburg ne-a solicitat să jucăm returul la Cluj, chiar dacă ei aveau dreptul să organizeze pe teren propriu. Ne-au propus să schimbăm turul cu returul. Puşi în faţa faptului să disputăm returul pe teren propriu, am răspuns pozitiv. Dorim să ne calificăm mai departe după returul de la Cluj-Napoca. Echipa germană, câştigătoare de Challenge Cup şi semifinalista în Cupa Cupelor, va fi un adversar dificil, însă în retur, cu ajutorul publicului, pe care-l aşteptăm în număr cât mai mare la sală, sperăm să ne calificăm”, a declarat directorul sportiv al “U” Jolidon, Cosmin Sălăjan. Astfel, partida tur se va disputa pe 13 noiembrie, în Germania, de la ora 17:30, ora României, urmând ca manşa decisivă să aibă loc la Cluj, o săptămână mai târziu.
DISTRIBUIE
Comenteaza