"Papi" ţinteşte prima promovare, ca antrenor
- Scris de Septimiu Fantea
- 24 Noi 2010, 01:03
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Lider în eşalonul al treilea cu Seso Câmpia Turzii, tehnicianul Marius Popescu îndeamnă la prudenţă pentru îndeplinirea obiectivului.
Cu Marius Popescu la timonă, formaţia din Câmpia Turzii are şansa unei reveniri spectaculoase în eşalonul secund la finele actualei stagiuni, după două sezoane petrecute în anonimatul Ligii a III-a. Totuşi, antrenorul care a propulsat echipa pe prima treaptă a clasamentului cu două runde înaintea pauzei competiţionale crede că drumul spre Liga a II-a este încă lung şi anevoios, dar obiectivul poate fi îndeplinit “din mers”.
După ce şi-a încheiat conturile cu “U” Cluj, unde ultima dată s-a ocupat de pregătirea fotbaliştilor care nu au intrat în vederile primei echipe, Popescu a revenit în această vară la “munca de jos”, preluând frâiele formaţiei din Câmpia Turzii. Cu un lot compus preponderent din foşti jucători ai “Şepcilor roşii”, Seso a devenit, în scurt timp, liderul seriei C6, bifând şapte victorii, trei remize, respectiv două înfrângeri şi un total de 24 de puncte, unul mai mult decât ocupanta treptei secunde, Unirea Ungheni.
Echilibrul seriei l-a determinat pe tehnician să tragă un semnal de alarmă în acest sens, motiv pentru care îşi îndeamnă elevii la prudenţă pentru a ajunge în eşalonul superior. “Pentru a ne atinge obiectivul, promovarea, noi luăm lucrurile pas cu pas, nu ne hazardăm. Seria noastră este cea mai echilibrată din Liga a III-a şi orice se poate întâmpla. Mai avem două meciuri, doi paşi de făcut până la finalul turului, pe care ne dorim să îl încheiem pe primul loc. Trebuie să fim atenţi pentru a câştiga jocurile cu Unirea Dej şi Gloria II Bistriţa. E îmbucurător că echipa joacă mai bine de la meci la meci. Semnele sunt bune”, ne-a declarat “Papi”, potrivit căruia miza “fotbalului mic” este dată tocmai de valoarea apropiat egală a combatantelor.
“Punctul de atracţie îl oferă această incertitudine care intervine la un moment dat asupra echipelor care urmează să câştige o bătălie. Nu prevăd viitorul, nu sunt în măsură să fac aşa ceva, dar important este ca noi să ne pregătim cât mai bine pentru a promova. Avem toate condiţiile pentru a reuşi acest lucru. Sunt mulţumit de ce am găsit aici şi de ce am realizat până acum. Majoritatea jucătorilor mei sunt crescuţi de «U» Cluj, sunt tineri talentaţi, dornici de afirmare, dar am mare încredere în ei. Putem promova împreună”, a conchis Popescu.
Luptă strânsă la promovare
1. Seso Câmpia Turzii 12 7 3 2 21-6 24
2. Unirea Ungheni 13 7 2 4 18-14 23
3. FC Maramureş 12 6 3 3 17-11 21
4. Gloria II Bistriţa 12 6 1 5 23-20 19
5. CS Zlatna 12 5 4 3 15-15 19
Manager la “U” în “era” Palilla
Marius Popescu a fost managerul clubului Universitatea Cluj în mandatul lui Carmelo Palilla, după care a ocupat funcţia de “secund” al lui Cornel Ţălnar. În trei mandate, “Papi” a condus echipa din postura de antrenor interimar, obţinând o victorie importantă, contra FC Bihor, în sezonul trecut, la finalul căruia Universitatea a promovat în Liga I.

Comenteaza