Câmpia Turzii şi Unirea Floreşti, în “grafic” la jumătatea campionatului
- Scris de Septimiu Fantea
- 03 Dec 2010, 01:16
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Cu o etapă înaintea încheierii turului Ligii a III-a, formaţia pregătită de Marius Popescu, Seso Câmpia Turzii, se menţine în fotoliul de lider al seriei a VI-a, confirmându-şi astfel statutul de favorită la promovare. O altă reprezentantă a judeţului, nou-promovata Unirea Floreşti, ocupă locul 9 la jumătatea unui sezon în care şi-a propus doar evitarea retrogradării.
În schimb, Unirea Dej are şanse infime să mai salveze din impresia dezamăgitoare lăsată după prima parte a unui sezon eşuat, pe care îl va încheia în fieful ocupantei treptei secunde, FC Baia Mare. Sănătatea Cluj va sta în etapa de azi şi va termina turul pe loc retrogradabil, 13. Tehnicianul liderului din Câmpia Turzii, Marius Popescu, a lăudat evoluţia ascendentă a elevilor săi în turul campionatului şi spune că formaţia sa ţinteşte azi victoria cu numărul 9. “Prima poziţie pe care o ocupăm în acest moment e maxim din ceea ce puteam obţine. Este strict meritul echipei şi sper să rămânem acolo până în vară, pentru a promova. Mâine (azi – n. red.) ne aşteaptă un meci dificil cu Gloria II Bistriţa, mai ales că avem câteva absenţe notabile. Ca de obicei, ne dorim să câştigăm”, a punctat “Papi”. Seso Câmpia Turzii ocupă prima poziţie a seriei a VI-a, cu 27 de puncte, trei mai mult decât principala sa urmăritoare, FC Baia Mare.
Promovată în premieră în cel de-al treilea eşalon, Unirea Floreşti s-a numărat printre surprizele plăcute ale seriei, clasându-se după primele etape în “fotoliul” de lider. Au urmat însă câteva sincope în jocul echipei pregătite de Alpar Meszaros, care au coincis cu o clasare pe treapta a noua, cu o etapă înaintea ultimei confruntări a turului. Chiar şi aşa, antrenorul clujean s-a arătat încântat de prestaţia echipei, în condiţiile în care obiectivul clujenilor pentru acest sezon este salvarea de la retrogradare. “Mă declar mulţumit, având în vedere că suntem nou-promovată, o formaţie «de comună» care a ajuns să joace cu adversare puternice din oraşe precum Baia Mare sau Braşov. Suntem în grafic, noi ne-am propus în acest an evitarea retrogradării. Suntem la zi cu banii, cred că ne numărăm printre puţinele echipe din Liga a III-a ce stau bine la acest capitol”, a declarat Meszaros, care s-ar mulţumi cu o remiză în deplasarea de azi, de la Reghin. “E bun şi un punct, cei din Reghin au o echipă bună care ne poate pune probleme serioase”, a conchis tehnicianul clujean.

Comenteaza