Trio Barcelona în finala pentru Balonul de Aur 2010: Messi, Xavi şi Iniesta VIDEO

Trio Barcelona în finala pentru Balonul de Aur 2010: Messi, Xavi şi Iniesta VIDEO
FIFA şi France Footabal au anunţat ieri numele celor trei finalişti din competiţia pentru decernarea trofeului Balonul de Aur FIFA 2010 acordat celui mai bun jucător al anului.
Cei trei finalişti sunt Lionel Messi, Andres Iniesta şi Xavi Hernandez.

Messi este considerat de mulţi drept cel mai valoros fotbalist al planetei în acest moment, cu evoluţii entuziasmante şi foarte multe goluri marcate pentru Barcelona şi un gol care a decis amicalul Argentina – Brazilia. La Cupa Mondială naţionala Argentinei a fost eliminată însă în sferturi.

Xavi este considerat "creierul" Barcelonei şi al Spaniei, la Cupa Mondială fiind apreciat de unii specialişti cel mai bun jucător al competiţiei, chiar dacă trofeul respectiv a fost câştigat de Diego Forlan.

Iniesta a reuşit cel mai important gol al anului 2010, acela prin care Spania a câştigat titlul mondial în faţa Olandei.

Nominalizaţii au fost aleşi în urma votului la care au participat antrenorii şi căpitanii echipelor naţionale de fotbal şi jurnalişti internaţionali.
Comenteaza