Concluzii după primul cantonament: “Mai avem de lucru”

Concluzii după primul cantonament: “Mai avem de lucru”
Campionii de la CFR Cluj au revenit aseară din primul stagiu de pregătire, în Antalya, cu un bilanţ de o victorie (13-1 cu FC Horst) şi o înfrângere (2-4 cu Metalurg Doneţk). Antrenorul Alin Minteuan crede că greşelile din al doilea meci sunt explicabile şi speră că va reuşi să le corecteze în al doilea cantonament.
“Sunt mulţumit de cum a decurs pregătirea, am pus accent mai mult pe partea fizică. Am avut ceva probleme la ultimul meci, cel cu Metalurg, poate echipa era şi cu gândul revenirii acasă, iar gradul lor de concentrare nu a fost cel care trebuia să fie. Nu este un semnal mare de alarmă, avem timp să corectăm greşelile în al doilea cantonament. Este prematur să vorbim de un prim «11», la fel ca şi despre cine va fi titularul postului de portar. Soarta lui Amadio se va şti după al doilea stadiu de pregătire, zece zile nu sunt suficiente pentru a lua o decizie”, a declarat Minteuan la sosirea în Cluj.

Preşedintele Iuliu Mureşan a anunţat că la echipă ar mai putea ajunge cel mult doi jucători în această iarnă. “Am jucat şi două partide de pregătire, în care s-a văzut că echipa mai are câteva probleme de reglat din punctul de vedere al jocului. Am avut mici probleme cu accidentările. Piccolo a avut un tendon inflamat, a făcut un tratament cu criolaser în Italia şi va reveni la echipă în al doilea cantonament. Ivorianul care a venit în probe se va antrena cu juniorii, pentru că nu are 18 ani şi nu-l putem legitima încă. S-ar putea să mai aducem unul sau doi jucători, dar nu va mai pleca nimeni. Moraes nu ne interesează, dacă l-am fi vrut, l-am fi adus”, a spus Mureşan.

Oficialul “feroviar” a infirmat categoric posibilitatea ca un alt jucător al clujenilor să plece la Galatasaray, după Culio. “Aşa-zisele transferuri ale lui Gabi Mureşan şi Cadu la Galatasaray sunt fără acoperire. La fel ca presa de pretutindeni, cea din Turcia se pricepe să facă transferuri. Am vorbit cu Hagi şi mi-a spus că nu poate fi vorba de aşa ceva”, a adăugat şeful din Gruia. “Feroviarii” vor avea parte doar de două zile de pauză, fiindcă vineri se vor întoarce din nou în Antalya, pentru al doilea cantonament. Ultimul stagiu de pregătire din această iarnă va dura până pe 11 februarie, timp în care clujenii vor mai disputa patru partide amicale: cu SV Ried (Austria), FC Koper (Slovenia), FC Rijeka (Croaţia) şi Litex Loveci (Bulgaria).


Comenteaza