“U” i-a luat jucătorii, dar Reşiţa s-a ales cu punctele
- Scris de Florina Sur
- 15 Feb 2011, 23:28
- Sport
- Ascultă știrea

DISTRIBUIE
Handbaliştii de la “U” Transilvania au cedat cu 26-27 în faţa vicecampioanei UCM Reşiţa, o echipă pe care problemele financiare şi pierderea a jumătate din jucători nu au reuşit încă să o doboare.
Prima repriză s-a desfăşurat sub semnul echilibrului. “U” Transilvania a fost, în majoritatea timpului, la conducere pe tabela de marcaj, dar fără a se putea distanţa la mai mult de un gol, iar la pauză scorul a fost egal, 14-14. În partea secundă, reşiţenii au preluat conducerea şi au reuşit să menţină o diferenţă de două-trei goluri până în ultimele 10 minute. “U” Transilvania a egalat la 24 în minutul 53, apoi a trecut iar în avantaj, 26-25 (minutul 56). Clujenii s-au blocat însă în ofensivă şi au avut patru minute fără gol marcat.
Gazdele n-au iertat şi s-au impus cu 27-26 la capătul unei confruntări strânse. “A fost un meci echilibrat, de la început până la sfârşit, cred că ar fi fost mai echitabil un rezultat de egalitate. Am avut un gol avans pe final, am făcut câteva greşeli şi în apărare, şi în atac, iar adversarii noştri au reuşit să treacă în avantaj. Se vede că jucătorii nou-veniţi nu s-au integrat total în echipa noastră, nu au jucat la adevărata valoare. Poate şi-a spus cuvântul şi presiunea publicului, pentru că sala a fost aproape plină. Oricum, pot să spun că echipa în ansamblul ei nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor”, a explicat antrenorul Constantin Ştefan, extrem de supărat pe elevii săi. În urma acestui rezultat, “U” Transilvania rămâne pe locul 5 în clasament, cu 16 puncte.

Comenteaza