Senocico explică remiza cu Oltchim: “Fanii ne-au dat aripi”

Senocico explică remiza cu Oltchim: “Fanii ne-au dat aripi”
Handbalista vicecampioanei spune că suporterii clujeni au meritul lor pentru egalul de prestigiu obţinut de “U” Jolidon contra vicecampioanei Europei.

"Centrul" formaţiei "U" Jolidon, Mihaela Ani-Senocico, a rememorat, pentru ZIUA de CLUJ, momentele-cheie ale derby-ului de săptămâna trecută contra "galacticelor" de la Oltchim Râmnicu Vâlcea, încheiat 31-31, rezultat care, spune ea, s-a datorat şi fanilor ce au depăşit capacitatea maximă a Sălii Sporturilor Horia Demian. În ciuda remizei, "Seno" şi compania s-ar mulţumi cu locul secund la finele sezonului, în condiţiile în care elevele lui Radu Voina rămân favorite la câştigarea campionatului.

Jucătoarea care a "perforat" poarta Oltchimului în ultimele secunde ale întâlnirii, stabilind un rezultat extraordinar pentru handbalul feminin clujean al ultimilor ani, spune că evenimentele recente din tabăra campioanei, coroborate cu repatrierea tehnicianului Radu Voina, au pus "studentele" pe gânduri înaintea derby-ului. La aproape o săptămână de la meciul anului, Senocico este convinsă că "U" Jolidon nu ar fi dat lovitura fără inspiraţia coechipierelor sale şi a celor peste 3.000 de fani prezenţi în tribune.

"Înaintea meciului nu ştiam la ce să ne aşteptăm, ne gândeam la tot felul de lucruri după cele petrecute la Vâlcea. Nu ştiam dacă vor sosi cu moralul scăzut sau din contră, vor profita de revenirea domnului Voina şi ne vor învinge categoric. Noi ne doream să facem un meci bun, pentru că în ultimele jocuri din campionat am fost într-o scădere vizibilă de formă. Ne-a ieşit acest lucru şi am obţinut un rezultat pe măsură. Pe final, la golul egalizator, am simţit o bucurie intensă, iar în momentul în care Pidpalova a scăpat pe contraatac, la ultima acţiune, am avut noroc cu Viorica (portăriţa Viorica Şuba - n. red.), care a deviat balonul în bară. Oricum, cred că a fost primul meci în care toată echipa a jucat exemplar. Ne-am înţeles perfect", ne-a declarat handbalista.

De asemenea, ea a subliniat că aportul publicului şi-a pus amprenta asupra rezultatului final. "La fanii pe care i-am avut în spate, nici nu pot să explic în cuvinte senzaţiile pe care le-am trăit în teren. Au fost extraordinari şi pot spune că ne-au dat aripi! Nu am mai văzut niciodată sala atât de plină. Cred că nici la meciurile de baschet masculin nu au venit atâţia oameni. A fost incredibil! Am simţit şi la pauză că e meciul nostru, că putem câştiga. În vestiar ni s-a spus să menţinem acelaşi ritm, să jucăm tactic. Până la urmă a fost bine şi aşa", a punctat "Seno", potrivit căreia remiza de la Cluj nu schimbă nimic în economia Ligii Naţionale. "Nu cred că fetele din Vâlcea vor avea probleme până la finele campionatului, în ciuda momentelor prin care trec acum. Sunt sigură că îşi vor reveni până la urmă. Practic, ele rămân favorite la titlu, iar noi la ocuparea locului 2", a conchis handbalista lui "U" Jolidon.

Contra vicecampioanei Europei, elevele lui Gheorghe Covaciu au lăsat impresia unei formaţii extrem de montate, după un meci în care au condus de mai multe ori şi care s-a decis în ultimele secunde, graţie inspiraţiei Mihaelei Senocico. De altfel, "Seno" a fost principala marcatoare a "studentelor", cu 10 goluri. Deşi are în buzunar cel de-al 17-lea titlu din istoria clubului, cu un avans de şapte puncte în faţa principalei urmăritoare, "U" Jolidon, Oltchim nu se regăseşte pe plan internaţional.

Duminică, echipa din Zăvoi a ratat calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, după înfrângerea categorică din Muntenegru, 21-32 contra echipei Buducnost Podgorica. Partida s-a desfăşurat sub semnul echilibrului doar în primele sale minute, gazdele având apoi jocul la discreţie. Din grupa I, prima echipă calificată este formaţia iberică Itxaco Navarra, care a trecut sâmbătă de Krim Ljubliana (25-24) şi nu mai depinde de celelalte rezultate. Sezonul trecut, vâlcencele au jucat finala Ligii Campionilor, pierdută în faţa danezelor de la Viborg, după 28-21 în tur, respectiv 32-31 în Zăvoi.

 

Comenteaza