Baschetbaliştii vor să închidă azi duelul cu Sibiul
- Scris de Septimiu Fantea
- 17 Apr 2011, 23:04
- Sport
- Ascultă știrea

Clujenii au început cum nu se poate mai bine faza I a play-off-ului şi au obţinut două victorii în primele două partide ale seriei cu CSU Sibiu. Dacă în prima partidă "studenţii" au predat o veritabilă lecţie de baschet, Dykes şi Cuic, cu 24, respectiv 19 puncte marcate, fiind principalii artizani ai victoriei, elevii lui Marcel Ţenter au redus turaţiile în meciul 2.După o partidă mult mai echilibrată, clujenii s-au impus şi de această dată, scor 85-74, şi au lăsat Sibiul doar cu şanse teoretice la calificare. Seria continuă azi în Sala Sporturilor "Transilvania", unde de la ora 18:00 este programat meciul trei. O victorie clujeană ar însemna calificarea în semifinalele campionatului, în timp ce un eventual succes al "galben-albaştrilor" ar programa şi o a patra confruntare între cele două formaţii, pentru mâine, la aceeaşi oră.
Sferturile de finală se joacă după sistemul "Trei victorii din cinci meciuri", iar în cazul unui meci decisiv, acesta va avea loc pe terenul clujenilor la finalul săptămânii. "Au fost două partide încrâncenate. În primul meci puteam mai mult decât am arătat. Sibiul a dovedit că este o echipă incomodă, care poate pune probleme oricui. Al doilea joc a fost extrem de greu, ne aşteptam la asta. Am început ezitant, nu am reuşit să ne impunem forţa în apărare, însă în partea a doua am reuşit să jucăm aşa cum eram obişnuiţi. La Sibiu va fi mult mai greu. Ne gândim la prima partidă, pe care sperăm să o câştigăm", a declarat tehnicianul Marcel Ţenter, completat de extrema Branko Cuic, unul dintre principalii marcatori ai meciului doi, cu un total de 18 puncte.
"E 2-0 pentru noi şi mergem la Sibiu să câştigăm. Acolo va fi foarte greu, sibienii au un public minunat, iar ei vor lupta să ajungă în meciul decisiv. Putem obţine calificarea încă de luni (azi - n.red)", a punctat Cuic. Partida CSU Sibiu - "U" Mobitelco BT e azi la Sala Sporturilor "Transilvania", de la ora 18:00