Antrenor portughez la CFR. Cajuda, cu un pas în Gruia!

Antrenor portughez la CFR. Cajuda, cu un pas în Gruia!
CFR Cluj a demarat negocierile cu antrenorul portughez Manuel Cajuda. Actualul tehnician al arabilor de la Al Sharjah ar putea prelua echipa “feroviară” după încheierea acestui sezon, anunţă presa portugheză.

Rezultatele slabe din acest sezon i-au adus la capătul răbdării pe cei din conducerea campioanei. Potrivit presei portugheze, Manuel Cajuda este în negocieri cu un club mare din România, care a participat în ultima perioadă în Liga Campionilor. Lusitanul nu a dezvăluit nici un nume, însă desele vizite ale şefilor "feroviari" în Portugalia în ultima perioadă lasă de înţeles că CFR este clubul vizat.

"A existat contact, există interes, dar vom vedea în viitor. În acest moment, scopul meu este să termin în primele cinci echipe în campionatul din Emiratele Arabe Unite. Dacă voi reuşi, mă voi simţi cel mai bun antrenor din lume, pentru că nimeni nu a putut face acest lucru la Al Sharjah. Cât despre viitor, nimeni nu ştie ce se poate întâmpla. Despre echipele interesate voi vorbi la timpul potrivit", a spus Cajuda pentru cotidianul Record. Acesta şi-a început cariera de antrenor acum mai bine de 10 de ani, în 1988, pe banca echipei Portimonense. De atunci, a mai trecut pe la numeroase echipe portugheze, cele mai sonore nume fiind Sporting Braga, Uniao Leiria, Maritimo, Beira Mar şi Vitoria Guimaraes. În anul 2006 a avut o scurtă aventură în Egipt, la Zamalek, iar din 2009 este la cârma celor de la Al Sharjah.

 

 

Comenteaza