Tempestini vrea să se relanseze în campionatul naţional de raliuri, la Târgu-Mureş, Marişca nu e sigur că va participa
- Scris de Ovidiu Cornea
- 02 Mai 2011, 16:15
- Sport
- Ascultă știrea

"În 2010 la Târgu-Mureş a început <răul> pentru noi. Acuma sperăm ca la această etapă să înceapă <binele> din sezonul 2011", a precizat Marco Tempestini.
Pe de altă parte, echipajul format din Bogdan Marişca şi Sebastian Itu nu este sigur că va participa la raliu: „Dacă vom lua startul la Târgu-Mureş, ne propunem o nouă clasare pe podium, să adunăm cât mai multe puncte în clasamentul pe echipe şi ne dorim o evoluţie frumoasă pentru fani, care sperăm să fie tot atât de numeroşi ca şi anul trecut", a declarat Bogdan Marişca.
La Raliul de la Târgu-Mureş, care se va disputa între 6-7 mai, Napoca Rally Academy ca fi reprezentat şi de echipajele Danny Ungur/Tony Avram, care îşi propune o nouă victorie la clasa 19, Vlad Cosma/Florin Dorca, dar şi Florin Tincescu (junior)/Dănuţ Haţigan. Juniorul Simone Tempestini a decis să nu ia startul în Raliul Târgu-Mureş.
Raliul Târgu-Mureş cuprinde 8 probe speciale, care se întind pe o distanţă de 105,2 kilometri, lungimea totală raliului fiind de 420,4 km.