“U” Mobitelco arde Gazul în “decisiv” şi se califică în finală

“U” Mobitelco arde Gazul în “decisiv” şi se califică în finală
Baschetbaliştii au învins aseară Gaz Metan Mediaş în decisivul de la Cluj, scor 80-70, şi au obţinut calificarea în ultimul act al competiţiei, unde vor întâlni pe CSU Ploieşti.

Sala Sporturilor "Horia Demian" a redevenit aseară "vulcanul" de altădată, iar cei peste 3.000 de spectatori au purtat-o pe "U" spre finala mare a Diviziei A, acolo unde "alb-negrii" au ocazia perfectă să-şi ia revanşa în faţa campioanei en titre CSU Ploieşti şi să aducă la Cluj primul titlu după 15 ani de secetă. Ultimul act al competiţiei, care se joacă după sistemul "Cel mai bun din şapte meciuri", ia startul sâmbătă, în fieful prahovenilor.

În ultimul meci al semifinalei, elevii lui Marcel Ţenter au început curajos, balanţa s-a echilibrat vizibil înaintea pauzei, iar soarta jocului s-a decis şi de această dată într-un final extrem de încins. Deşi primele minute au găsit cele două formaţii întrecându-se în ratări, clujenii au trecut uşor la cârma partidei, câştigând primul sfert fără prea mari emoţii, scor 19-11. Actul al doilea a însemnat nu doar revenirea oaspeţilor în meci, dar şi un veritabil spectacol al transformărilor din spatele liniei de 6,75 metri. Thomson a dat "tonul" pentru "U", în vreme ce, de cealaltă parte, Velickovic, alături de Nicoară şi Ivanovic, le-a dat palpitaţii serioase fanilor clujeni, astfel că Mediaşul a intrat la cabine cu un dezavantaj de numai două lungimi, 40-38.

Echilibrul s-a menţinut la reluare, când ambele combatante au trecut pe rând la conducere, dar fără a se desprinde decisiv (45-43, min. 25, 47-48, min. 28). La capătul sfertului al treilea tabela indica doar trei puncte în dreptul gazdelor, 55-52. Finalul partidei a fost o copie perfectă la "indigo" a precedentelor întâlniri din seria semifinalelor. Cuplul medieşean Nicoară-Howell a luat jocul în mâini, însă inspiraţia lor de moment nu a fost suficientă pentru a decide soarta partidei.

Americanul Dykes a punctat de la "trei" pentru 63-59, după ce până atunci exasperase publicul cu numeroasele sale ratări, însă "găzarii" au lovit pe contraatac (63-61, min 36). Cu doar un minut şi jumătate înaintea finalului, clujenii aveau un avans de un singur punct (68-67), iar mulţi dintre "ultraşii" Universităţii se gândeau deja cu groază la posibilele prelungiri. Emoţiile lor s-au risipit aproape instant, căci ultimele secvenţe au aparţinut vicecampioanei. Mai întâi, Krstanovic a punctat pentru 73-69 (min. 39), declanşând "fiesta" în tribune, în vreme ce Morris a avut "sânge rece" de la libere (76-70, min 39). Apoi, acelaşi "Zoki" a profitat de o bâlbâială a oaspeţilor şi a făcut 78-70, iar Cuic a îngropat definitiv speranţele medieşenilor şi a dus-o pe "U" în finala mare.

Sfârşitul meciului l-a găsit pe tehnicianul Marcel Ţenter îmbrăţişându-şi elevii unul câte unul, după care aceştia din urmă au cântat minute bune alături de fani. Drumul spre cel de-al patrulea titlu din istoria clubului continuă pentru clujeni sâmbătă, cu primul meci al finalei mari din seria de maximum şapte contra campioanei în exerciţiu, CSU Ploieşti. Principalii marcatori din tabără gazdă au fost Dykes, cu 25 de puncte, urmat de Krstanovic, cu 24. De cealaltă parte s-au remarcat Nicoară, cu 22 de puncte, respectiv Velickovic, cu 14.

 

 

Comenteaza