La aproape 35 de ani, Niculescu a fost una dintre marile surprize ale campionatului trecut. A înscris 13 goluri, dar s-a accidentat pe final, în etapa 31, într-un meci cu Sportul Studenţesc. Diagnosticul a fost dur: ruptură musculară şi repaus total de la mişcare. Revenit din vacanţă, Niculescu a început recuperarea. Face antrenamente separate, dar speră să fie apt când echipa va pleca în cantonament, pe 21 iunie: "Rezultatele mi-au ieşit surprinzător de bine după accidentare. Am făcut un ecograf şi voi mai face antrenamente separat încă şapte sau opt zile. În Austria voi reveni la antrenamente normale, cu restul lotului", a precizat atacantul Universităţii Cluj.
Niculescu va pune capăt carierei la finele sezonului următor, dar mai are un singur gând, să lase echipa calificată într-o cupă europeană: "Obiectivul nostru, locurile 1-4, este dificil, dar realizabil. Vreau să îmi ajut echipa şi, când mă voi retrage, vreau să o fac ştiind că «U» s-a calificat într-o competiţie europeană. Suporterii merită din plin acest lucru", a adăugat Niculescu.
Reamintim că pe data de 21 iunie "U" va pleca într-un cantonament de 17 zile în Austria, unde va susţine şase partide de verificare.