Danny Ungur a câştigat Raliul Aradului la clasa 19 şi bifează a cincea victorie în campionat

Danny Ungur a câştigat Raliul Aradului la clasa 19 şi bifează a cincea victorie în campionat
Pilotul clujean de raliu Daniel Ungur a câştigat sâmbătă prima poziţie în clasamentul Raliului Aradului, la clasa 19 (K).
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

"A fost cel mai frumos raliu, cred, din carieră. Super probe şi organizare, participare, tot. S-a mers tare, şi asta s-a văzut", a scris pilotul clujean pe contul său de Facebook, imediat după câştigarea probei.
Premierea Raliului Aradului a fost programată pentru duminică la ora 11.30.

Înainte de competiţia de la Arad Daniel Ungur a explicat că o victorie la clasa 19, a cincea, ar însemna "un pas mare" spre câştigarea clasei la sfârşitul sezonului. Ungur a participat până acum şi la şase raliuri în Ungaria. 

Raliul Aradului consemnează în ediţia din acest an un record absolut în istoria postdecembristă a acestui sport în România: 99 echipaje înscrise, între care cele şase echipaje clujene de la Napoca Rally Academy. Explicaţia - raliul contează ca etapă oficială atât în campionatul României, cât şi în cel al Ungariei.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .