STEAUA - ŢSKA. Risc maxim: peste 250 de jandarmi detaşaţi în Gruia

STEAUA - ŢSKA. Risc maxim: peste 250 de jandarmi detaşaţi în Gruia
Un efectiv format din peste 250 de jandarmi ai Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca ajutaţi de colegii lor din Târgu-Mureş, va asigura ordinea publică la partida dintre Steaua Bucureşti şi ŢSKA Sofia, contând pentru play-off-ul Europa League, care se va disputa azi, pe arena Dr. Constantin Rădulescu.

Acestora li se va alătura un număr de 225 de agenţi ai firmei de pază care se ocupă de securitatea arenei. Începând cu ora 16:30, traficul auto şi pietonal va fi restricţionat în zona stadionului, iar accesul în arenă va fi posibil două ore mai târziu. Conform prevederilor Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei în sport, spectatorilor le este interzis, printre altele, să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe sau arme albe, dar şi să arunce obiecte în teren sau să escaladeze gardul care delimitează spaţiul de joc.

Suporterii formaţiei oaspete vor fi însoţiţi la Cluj de către doi poliţişti bulgari, iar intrarea lor în stadion se va face de pe strada Gruia. 354 de fani ai "roş-albaştrilor" şi 32 de suporteri ai bulgarilor au interdicţie de participare la competiţiile sportive, fiind incluşi în baza de date a jandarmeriei. Întâlnirea dintre Steaua Bucureşti şi ŢSKA Sofia este programată la ora 20:30 pe arena Dr. Constantin Rădulescu şi va fi transmisă în direct la PRO TV.

 

Comenteaza