STEAUA - ŢSKA. Partida cu ŢSKA se dispută cu casa închisă
- Scris de Septimiu Fantea
- 18 Aug 2011, 00:56
- Sport
- Ascultă știrea

Marţi şi miercuri, casele de bilete ale arenei Dr. Constantin Rădulescu au fost luate cu asalt de către suporterii "roş-albaştrilor" din Ardeal.
Sosirea Stelei la Cluj pentru meciul din play-offul Europa League a creat o adevărată concurenţă între fanii de toate vârstele, care au îndurat ore bune canicula şi precipitaţiile abătute asupra oraşului pentru a intra în posesia tichetelor multrâvnite. Printre ei s-a numărat şi Sergiu, un suporter al formaţiei pregătite de Ronny Levy, în vârstă de 67 de ani, sosit tocmai de la Braşov. "Am venit singur până aici, de dragul Stelei, bineînţeles. Sunt fan al acestei echipe de peste 30 de ani şi nimeni şi nimic nu mă putea împiedica să fiu alături de ea. Cred că vom câştiga cu 2-0 sau 3-0, pentru că avem jucători de valoare. Nu-mi imaginez alt scenariu", ne-a spus acesta, completat de Marius, din Alba Iulia. "Am venit cu familia să vedem Steaua. Cred că va fi un meci pe cinste, iar echipa noastră se va impune fără mari emoţii", a spus acesta.
Cum formaţia din Bulevardul Ghencea nu mai joacă meciurile în Bucureşti din cauza conflictului existent între finanţatorul Gigi Becali şi proprietarii arenei, Steaua a pornit într-un veritabil tur al ţării. Clujul devine, astfel, a "treia" casă pentru stelişti, după Constanţa şi Ploieşti, acolo unde au disputat ultimele meciuri considerate pe teren propriu, cu Dacia Mioveni şi Universitatea Cluj. Steaua Bucureşti - ŢSKA Sofia e azi, de la ora 20:30, în direct la PRO TV.