Un australian a câştigat turneul BT Tennis Trophy 2011
- Scris de Septimiu Fantea
- 28 Aug 2011, 23:19
- Sport
- Ascultă știrea

În semifinala probei de simplu Gabriel Moraru l-a întâlnit pe favoritul numărul 8 Andrei Mlendea, acesta din urmă reuşind să facă faţă presiunii doar în primul set, pe care l-a pierdut în tie-break cu 6-7, după care a abandonat. De cealaltă parte, Reid (favoritul numărul 3), a trecut cu 6-3, 7-5 de Robert Coman. Astfel, ultimul act al competiţiei a programat un duel româno-australian. În faţa a aproximativ 400 de spectatori, audienţă record la Winners Tennis Club, Moraru a câştigat fără mari emoţii primul set, scor 6-1, după care a acuzat unele probleme medicale, ceea ce i-a permis adversarului său să revină în meci (6-3).
Australianul a fost de neoprit în setul decisiv, impunându-se cu 6-0 şi adjudecându-şi trofeul. "În primul set Gabriel a jucat atât de bine, încât pur şi simplu m-a umilit. Aveam emoţii mari, îi serveam cea mai bună lovitură a mea şi el mi-o întorcea perfect. În al doilea set mi-am zis să încerc să rezist pentru că nu se ştie niciodată ce se va întâmpla. M-am simţit extraordinar la Cluj, am fost înconjurat mereu cu simpatie, în pofida faptului că nu sunt unul de-al vostru. Am avut condiţii excelente", a declarat Reid, după meci. În urma acestei performanţe, el a primit 27 de puncte ATP şi 1.950 de dolari, iar Moraru, 15 puncte şi 1.350 de dolari.
Finala probei de dublu a fost câştigată sâmbătă de echipa formată din Florin Mergea şi Mugurel Anagnastopol, care a învins cu 6-3, 5-7 (10-1) perechea Gabriel Moraru - Assri Merzuki.