Vlad Cosma, doar locul 6 la Barum Rally
- Scris de Septimiu Fantea
- 30 Aug 2011, 00:04
- Sport
- Ascultă știrea

Una peste alta, deşi a admis gradul de dificultate ridicat al probelor, pilotul clujean s-ar fi aşteptat la un rezultat mai bun. "Am reuşit să urcăm o poziţie în clasamentul clasei a şasea chiar după prima probă şi, în final, am urcat cinci poziţii în clasamentul general. Per ansamblu, prin prisma rezultatului, putem spune că nu a fost raliul nostru de această dată. În schimb, am acumulat 250 de kilometri de probe speciale foarte dificile şi suntem mulţumiţi de evoluţia noastră pe probele pe care nu am avut probleme. Cred că dacă nu am fi avut necazuri am fi terminat pe un loc 3 la clasă, ceea ce ne mulţumeşte având în vedere lipsa noastră totală de experienţă pentru acest gen de probe speciale. Probele aici sunt foarte înguste şi de viteză foarte mare, cu porţiuni foarte vălurite, vârfuri de pantă pe care săream tare în viraj, ceva diferit faţă de România, dar şi de Yalta, unde probele au fost înguste, dar mult mai lente. Trebuia găsit echilibrul optim între set-up-ul maşinii şi stilul de pilotaj. A fost un spectacol total, un eveniment la nivelul unei etape WRC (Campionatul Mondial de Raliuri - n. red.), atât în ceea ce priveşte organizarea, cât şi participarea spectatorilor şi nivelul sportivilor", a declarat Cosma la finalul raliului.
Prima poziţie a revenit echipajului ceh alcătuit din Jan Copecky - Petr Stary, urmat de belgienii Freddy Loix - Frederic Miclotte. Podiumul a fost încheiat de finlandezii Juhno Hänninen - Mikko Markkula. Toate cele trei echipaje au concurat pe acelaşi model de automobil, Skoda Fabia S 2000.