Înaintea “Prinţului”, la “U” a fost “Super-Maier”
- Scris de Septimiu Fantea
- 22 Oct 2011, 01:21
- Sport
- Ascultă știrea

Lent, dar extrem de tehnic. Şuta necruţător, în special cu piciorul drept. Dribla cum nimeni nu ştia să o facă. Avea clarviziune. Putea decide singur soarta unui meci, dar uneori dispărea complet din joc. Cam aşa şi-l amintesc fanii pe fostul mijlocaş al "Şepcilor roşii" de la mijlocul anilor ‘90, Ovidiu Maier (40 de ani), zis şi "Motanul" sau "Super-Maier". Revenit sub Feleac la inaugurarea Cluj Arena, el a vorbit, pentru ZIUA de CLUJ, despre perioada petrecută pe vechiul "Moina", echipa actuală a Universităţii şi planurile sale de viitor.
ZIUA de CLUJ: Ovidiu, ai revenit în oraşul în care cu ani în urmă scriai o pagină de istorie. Ce sentiment te încearcă?
Ovidiu Maier: Un sentiment special, normal. M-am revăzut cu vechii colegi din generaţia mea şi e o mare plăcere să fim din nou împreună, să ne aducem aminte de momentele frumoase petrecute împreună, să depănăm amintiri. Chiar vorbeam cât de bine ne simţeam cu toţii la "U", cum ne aplauda lumea care venea în număr extrem de mare la stadion meci de meci. Era un public în faţa căruia ne simţeam cu adevărat fotbalişti.
Care a fost cea mai frumoasă amintire a ta în tricoul Universităţii Cluj?
Sincer să-ţi spun, au fost multe episoade remarcabile. Pentru mine fiecare meci în tricoul acestei echipe a fost o sărbătoare. Totuşi, nu pot să uit când am câştigat împortiva Stelei Bucureşti pe vechiul stadion "Ion Moina", cu 2-1. Totdeauna când învingeam echipele din capitală aveam un sentiment de împlinire. Mi-e cam greu să îmi aduc aminte în ce sezon s-a întâmplat asta, însă a fost o partidă memorabilă. Ţin minte că am dat o pasă de gol pentru Petre Grigoraş, actualul antrenor al formaţiei Pandurii Târgu Jiu. Am jucat în faţa unui stadion arhiplin care vibra încontinuu. Când juca "U" era un adevărat eveniment în oraş.
Apropo de fani. Descrie puţin atmosfera care era în acea vreme pe vechiul "Ion Moina".
Fără falsă modestie îţi spun asta, pentru că am jucat la multe echipe, inclusiv la Rapid, care are şi ea fani devotaţi, dar suporteri precum cei de la Cluj nu am văzut nicăieri. Atunci galeria stătea la Tribuna a II-a, deasupra tunelului care ducea la vestiare şi cânta tot meciul, indiferent de rezultat. Fanii erau extraordinari, sectorul lor era o mare de confeti, role şi fumigene, cum se practica pe atunci. Ne împingeau de la spate şi jucam de cele mai multe ori pentru ei, să-i vedem fericiţi şi să le răsplătim ataşamentul. De multe ori întregul stadion ne încuraja. Am mai spus-o: aici m-am simţit cel mai bine în întreaga mea carieră de jucător. "U" este echipa mea de suflet.
Cei mai buni prieteni din perioada petrecută la "U"?
(zâmbeşte) Nu aş vrea să-i omit pe unii sau pe alţii, dar i-aş nominaliza pe Radu Sabo, Adi Falub, Călin Zanc, Zoli Ritli, Cristi Pojar. Au fost mulţi, oricum. În general, mă înţelegeam extraordinar cu tot lotul. Formam o mare familie.
Când ai părăsit Clujul vechiul stadion era în paragină. Acum, în locul său a apărut o arenă de cinci stele. Credeai într-o asemenea schimbare?
Mă bucur foarte mult pentru noul stadion, îţi dai seama. Nu speram că voi avea ocazia să văd în locul vechiului "Moina" un astfel de stadion. Sunt uimit şi în acelaşi timp impresionat. Îi felicit pe toţi cei care au făcut posibilă apariţia Cluj Arena, oraşul şi suporterii îl meritau din plin. Publicul trebuie să vină la fotbal ca la un spectacol şi să se manifeste civilizat.
Cum ţi se pare noul "U"?
Sunt în vârful Ligii I şi ţin să îi felicit pe băieţi. Cu puţină şansă, acum erau lideri. Totuşi, nu e nici o problemă. Important e că s-a găsit un investitor serios, aşa cum este domnul Florian Walter. Dânsul merită toate laudele pentru că în ziua de astăzi nu este uşor să susţii o echipă. E bine că a venit cineva lângă "U", chiar dacă nu e clujean. Uite că a făcut lucruri frumoase aici, iar suporterii l-au primit cu braţele deschise. Personal, mi-aş dori foarte mult ca "U" să câştige într-o bună zi titlul. O vreau campioană, e visul meu. Merită toţi cei de aici o asemenea satisfacţie.
Pentru sezonul acesta şi-au propus o clasare între primele cinci. E un obiectiv realizabil?
Sigur că da. Au un lot bun, un stadion nou, nişte suporteri fantastici, aşadar toate premisele pentru a face performanţă. Este normal să ţintească sus. Eu îi vreau în vârf, repet.
Cu ce se ocupă Ovidiu Maier în prezent?
Locuiesc în Ocna Mureş cu familia, am doi copii, câteva magazine şi ... cam atât (râde).
Cu toate acestea, ai fi tentat să revii într-o zi în fotbal? Poate chiar la Universitatea Cluj?
Nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul (zâmbeşte). Dacă ar fi să revin, aş face-o în organigrama clubului, dar nu pot să mă autopropun.
Un mesaj pentru fanii care în trecut te alintau "Super-Maier"?
Le mulţumesc din suflet pentru simpatia pe care mi-au arătat-o de-a lungul timpului. Nu am să-i uit niciodată. Îmi doresc să rămână aceiaşi fani de nota 10 cu care m-am obişnuit.
54 de meciuri în alb şi negru
Ovidiu Maier a sosit la Universitatea Cluj în vara anului 1995, fiind transferat de la Inter Sibiu. El a petrecut trei sezoane în tricoul alb şi negru, timp în care a bifat 54 de meciuri şi a înscris 9 goluri. În 1998 a părăsit Clujul cu destinaţia Gloria Bistriţa. Apoi a acceptat oferta celor de la Rapid Bucureşti, formaţie pregătită pe atunci de Mircea Lucescu. Din lotul echipei giuleştene cu care a devenit campion în sezonul 1998-1999 făceau parte nume precum Bogdan Lobonţ, Ştefan Nanu, Mircea Rednic sau Ioan Ovidiu Sabău. A pus ghetele în cui la mijlocul ediţiei 2004-2005, pe când era la Apulum Alba Iulia, aceasta fiind ultima echipă pentru care a evoluat în Liga I.