Mizează pe fani pentru o victorie în duelul cu Turda

Mizează pe fani pentru o victorie în duelul cu Turda
Managerul formaţiei “U” Transilvania, Mihai Tritean (foto), consideră că aportul suporterilor va conta decisiv în stabilirea câştigătoarei de sâmbătă, când clujenii vor primi vizita nou-promovatei Potaissa Turda. Întâlnirea va conta pentru etapa a IX-a a Ligii Naţionale la handbal masculin.

Oficialul clujean speră ca fanii "alb-negrilor" să se orienteze şi spre Sala Sporturilor "Horia Demian", chiar dacă în aceeaşi seară colegii lor fotbalişti se vor confrunta cu CFR în derby-ul oraşului. "Ne îndreptăm atenţia asupra următorului meci, cel cu Potaissa Turda, pe care vrem să îl câştigăm deoarece avem mare nevoie de puncte. Am înţeles că vor veni în jur de 300 de turdeni, ceea ce înseamnă că şi noi vom avea nevoie de galerie. Ştim că în acea seară e derby-ul Clujului la fotbal, dar nici nu am vrea să ne simţim stingheri în propria sală. Vom juca de la ora 18:00, aşa că îi aşteptăm alături de noi", a declarat ieri Tritean, în cadrul unei conferinţe de presă.

În altă ordine de idei, el a subliniat că Liviu Jurcă, succesorul lui Constantin Ştefan, ajuns între timp la campioana HCM Constanţa, va semna angajamentul abia în perioada următoare, după o întrevedere cu sponsorii echipei. "Jurcă e «antrenorul casei», ne-a ajutat mereu când a fost nevoie, dar nu a semnat încă. Vom discuta despre contractul său, cel mai probabil, după meciul de sâmbătă. Nu există nici o presiune asupra lui, dar nici a jucătorilor. Îi dorim mult succes lui Constantin Ştefan, care este cel mai bun antrenor român din generaţia sa. Nu îi imputăm lui faptul că ne situăm acum pe locul 13, o poziţie retrogradabilă. A fost o conjunctură nefericită. A sosit oferta celor de la HCM şi nu putea să o refuze, mai ales că aici nu există momentan condiţii propice performanţei. Sperăm ca în retur să atragem noi sponsori şi să ne clasăm pe locul 8", a conchis Tritean.

 

 

Comenteaza