CS Mioveni, ultimul hop înaintea dublei cu Steaua şi Astra

CS Mioveni, ultimul hop înaintea dublei cu Steaua şi Astra
CFR Cluj întâlneşte ultimul adversar aparent facil înaintea partidelor care vor marca finalul turului în Liga I.

"Feroviarii" susţin astăzi ultima reprezentaţie din 2011 pe arena "Dr. Constantin Rădulescu", de această dată contra "lanternei roşii" a campionatului, nou-promovata din Mioveni. Întâlnirea, care contează pentru etapa a XVI-a, este programată la ora 20:30 şi va fi transmisă în direct la Digi Sport şi livetext pe ziuadecj.ro.

După victoria controversată obţinută runda trecută în fieful Voinţei Sibiu, "alb-vişiniii" continuă cursa de urmărire a liderului Dinamo în compania unei alte echipe aflate în foame de puncte. Deşi se bazează pe un contingent impresionant de jucători cu ştate vechi în Liga I, precum Nicolae Dică, Adrian Neaga sau Andrei Mărgăritescu, piteştenii se menţin pe ultimul loc, dar vin în Gruia cu un tehnician nou, Marian Pană, înregimentat în cursul zilei de ieri. Partida se anunţă cu atât mai dificilă pentru CFR cu cât antrenorul lusitan Jorge Costa nu-i va avea la dispoziţie în benzile defensivei pe doi dintre titularii incontestabili, Panin şi Camora, ambii suspendaţi. Problemele continuă şi în linia mediană, acolo unde Sixto Peralta va lipsi din cauza cumului de cartonaşe galbene. Cu toate acestea, "Animalul" nu concepe ca elevii săi să se încurce în această seară. "Meciul cu Mioveni este important prin prisma faptului că suntem la finalul turului şi ocupăm o poziţie favorabilă în clasament. Sunt trei puncte importante şi depinde numai de noi dacă le vom câştiga. Am văzut meciul lor cu Dinamo şi cred că au avut o prestaţie bună. Au pierdut greu, cu 1-0. CS Mioveni nu are nimic de pierdut, în schimb, presiunea va fi pe noi. Avem trei jucători suspendaţi (Panin, Camora, Peralta - n. red.), dar, chiar şi aşa, trebuie să învingem. Ne-ar avantaja dacă Dinamo nu se va impune în derby-ul cu Steaua", a precizat portughezul. Şi căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, se aşteaptă la un duel extrem de încrâncenat, dar subliniază că echipa sa are doar varianta victoriei. "Va fi un meci foarte greu. Mioveniul vrea să câştige puncte, trece printr-o situaţie grea şi va veni la Cluj să obţină măcar un egal. Oricum, noi va trebui să câştigăm, nu avem altă soluţie. Nicolae Dică a jucat la CFR, poate va dori să îşi ia revanşa. Trebuie să fim foarte atenţi atât la el, cât şi la ceilalţi jucători", a spus omul din centrul defensivei "feroviare". Cum situaţia actuală îl obligă să facă modificări în două dintre compartimente, primul "11" al CFR-ului ar putea arăta în felul următor: Beto - Lionn, Cadu, Piccolo, Nicoară - Celestino (Kivuvu), Mureşan, Renan - Sougou, Weldon, Bastos. Întâlnirea va fi condusă la centru de către Augustus Constantin, din Râmnicu Vâlcea, ajutat la cele două margini de craioveanul Mihai Dragoş Iliescu şi Nicolae Megheşan, din Târnăveni. Partida CFR Cluj - Dacia Mioveni va putea fi urmărită la Digi Sport, cu începere de la ora 20:30, dar şi în format livetext pe site-ul ziuadecj.ro.

 

Comenteaza