“U” Mobitelco a învins Craiova, dar a rămas fără Silvăşan

“U” Mobitelco a învins Craiova, dar a rămas fără Silvăşan
Baschetbaliştii campioanei au trecut sâmbătă pe teren propriu de SCM Craiova, scor 76-63, în schimb au primit o nouă lovitură: căpitanul Mihai Silvăşan (foto) s-a accidentat la spate cu două zile înaintea meciului şi va fi indisponibil aproximativ trei luni de zile.

Accidentări pe bandă rulantă la "U" Mobitelco. După fundaşul Paul Chetreanu şi conducătorul de joc american Tyler Morris, ghinionul nu l-a ocolit nici pe căpitanul Mihai Silvăşan, care joi s-a reaccidentat la spate, de această dată acasă, şi nu pe terenul de joc, aşa cum s-a întâmplat acum cinci ani. Cu toate acestea, campioana a controlat startul partidei şi a câştigat primul sfert cu 24-15. Actul secund s-a desfăşurat conform aceloraşi auspicii, iar Zoran Krstanovic şi Kyndall Dykes au stabilit scorul pauzei, 43-31.

Revenit ca adversar în sala sporturilor, Levar Seals a mai redus din proporţiile scorului (43-33, min. 22), dar "studenţii" şi-au adjudecat fără emoţii şi cel de-al treilea sfert (62-45). Oaspeţii au avut o tresărire de orgoliu pe final, când cele două transformări din spatele liniei de 6,75 metri ale lui Petrişor i-au apropiat pe craioveni la opt lungimi (70-62), dar a fost prea târziu pentru a schimba soarta meciului şi "U" Mobitelco s-a impus. Principalii marcatori ai "alb-negrilor" au fost şi de această dată Krstanovic, autor a 25 de puncte, urmat de Dykes, cu 22 de puncte. Tehnicianul campioanei, Marcel Ţenter, a declarat după meci că prestaţia elevilor săi a avut pe alocuri de suferit, date fiind cele trei absenţe din angrenaj.

El a vorbit şi despre accidentarea lui Silvăşan, ocazie cu care a subliniat că echipa sa se va întări în pauza de iarnă. "A fost un meci dificil în condiţiile în care avem trei dintre jucătorii importanţi accidentaţi: Morris, Chetreanu şi Silvăşan. Este o situaţie grea pentru echipă, dar în asemenea momente se văd caracterele adevărate. Silvăşan are discopatie lombară, s-a accidentat joi, la o simplă ridicare din pat. Nu s-a mai putut antrena. A făcut un RMN şi s-a dovedit că trebuie operat. Trei luni va sta deoparte. Este clar că în iarnă trebuie să găsim soluţii pentru a ne completa efectivul", a declarat Ţenter. Mâine, de la ora 19:00, campioana îşi va încheia oficial aventura în EuroChallenge, urmând să primească vizita formaţiei Enisey Krasnoyarsk, într-o partidă fără miză în grupa E, unde ocupă ultima poziţie.

 

 

Comenteaza