Ricardo Cadu: “Sportul e cea mai în formă echipă. Să o ţină tot aşa!”

Ricardo Cadu: “Sportul e cea mai în formă echipă. Să o ţină tot aşa!”
Fundaşul CFR-ului, Ricardo Cadu, a fost ieri în Regie într-o dublă ipostază, transmiţând de pe bancă indicaţiile date de Jorge Costa din tribună.

Cadu i-a lăudat la finalul jocului pe jucătorii Sportului, despre care a spus că alcătuiesc cea mai în formă echipă a momentului, dar s-a declarat convins că CFR rămâne marea favorită la titlu.

"Sportul e echipă bună, tânără, sunt cea mai cea mai în formă echipă a momentului, au victorii cu Dinamo, egal cu noi. Sper să fie în formă şi de acum încolo. Nu-mi fac griji. Şi după ce terminăm etapa asta tot pe primul loc vom fi. E mai greu să fii pe bancă, nu-mi place. Încă mai am de jucat, încă nu mă gândesc la cariera de antrenor", a spus Cadu, la GSP TV, imediat după meci. În schimb, marcatorul golului egalizator, puştiul Andrei Lungu (20 de ani) a rămas modest şi a evitat să comenteze asupra diferenţelor pe care le-a observat între CFR şi Dinamo, formaţiile de pe primele două locuri şi împotriva cărora Sportul a luat patru puncte. "Noi nu suntem naşii nimănui, încercăm să ne facem jocul nostru. Rezultatul e foarte bun pentru noi. Nu pot să spun dacă CFR e mai în formă, încercăm să câştigăm fiecare meci şi să ne salvăm. Arătăm ca o echipă, suntem serioşi, Isăilă ne dă încredere. Sperăm să facem cât mai multe puncte. Avem presiunea evitării retrogradării, e o presiune foarte mare", a spus eroul Sportului.

(D.S.)

 

Etichete
Comenteaza