Mesaj al Papei Benedict al XVI-lea cu ocazia Campionatului European

Mesaj al Papei Benedict al XVI-lea cu ocazia Campionatului European
Papa Benedict al XVI-lea a salutat, într-un mesaj cu ocazia Campionatului European din Polonia şi Ucraina, sportul de echipă în general şi fotbalul în special, caracterizat de el ca fiind şcoala respectului faţă de ceilalţi şi a spiritului de sacrificiu pentru binele grupului, informează AFP.

Într-un mesaj adresat preşedintelui conferinţei episcopale poloneze, Jozef Michalik, Papa Benedict al XVI-lea menţionează că "sportul de echipă, cum este fotbalul, e o şcoală importantă pentru învăţarea respectului faţă de celălalt - de asemenea faţă de adversarul din teren - , a spiritului de sacrificiu personal pentru binele întregului grup şi a valorificării calităţilor fiecărui element care formează echipa". "Este vorba despre depăşirea logicii individualismului şi a egoismului, care caracterizează deseori relaţiile umane, pentru a lăsa locul logicii fraternităţii şi iubirii", a precizat Papa.

Suveranul Pontif l-a citat şi pe predecesorul său, Papa Ioan Paul al II-lea, spunând că "simţul fraternităţii, onestităţii şi al respectului pentru corp sunt virtuţile fără îndoială indispensabile unui sportiv bun".

În contextul în care Euro-2012 va începe în această seară, cu meciul Polonia - Grecia, la Varşovia, Papa şi-a exprimat recunoştinţa pentru rugăciunile organizate de Biserica poloneză cu ocazia evenimentului sportiv.

 

Comenteaza