Cum poate încasa CFR 6 milioane de euro dintr-un foc
- Scris de Catalin Suciu
- 19 Iun 2012, 23:58
- Sport
- Ascultă știrea

Fundaşul stânga Alvaro Pereira, de la FC Porto, se află pe lista lui Manchester United şi ar putea ajunge pe "Old Trafford" în această vară. În momentul în care l-a cedat în Portugalia, CFR Cluj a păstrat 20% din drepturile federative ale jucătorului şi poate încasa 6 milioane de euro dacă englezii vor achita 30 de milioane, atât cât solicită formaţia lusitană. Alvaro Pereira nu se află la primul contact cu Premier League, presa engleză punctând faptul că şi Chelsea a încercat să îl transfere imediat după numirea lui Vilas Boas pe banca tehnică.
Manchester United îl consideră soliţia ideală pentru banda stângă şi vrea să-l transfere, dar dacă mutarea nu se va perfecta, "diavolii roşii" au ca soluţie de avarie transferul lui Leighton Baines, de la Everton, mai menţionează presa din insulă.
În prezent, CFR Cluj mai poate obţine bani frumoşi şi de pe urma ivorianului Lacina Traore, păstrând 10% din drepturile sale federative. Ivorianul a ocupat poziţia a treia în topul golgeterilor din Rusia, în sezonul trecut şi a intrat în atenţia mai multor cluburi importante, iar şefii lui Kuban speră să dea lovitura cu el şi să obţină din vânzarea sa cel puţin 20 de milioane de euro.