Cadu îşi pune rivalii la respect: “Suntem cei mai buni din România”
- Scris de Catalin Suciu
- 11 Iul 2012, 22:58
- Sport
- Ascultă știrea

În ciuda celor şase înfrângeri suferite de dinamovişti în perioada de pregătire, Ricardo Cadu ţine să-şi avertizeze colegii: "Nu contează rezultatele din amicale, eu cunosc Dinamo şi are forţă! Şansele sunt egale la acest joc".
CFR a ajuns la Bucureşti şi se pregăteşte pentru meciul cu Dinamo, de sâmbătă. După două cantonamente efectuate în Austria, jucătorii aşteaptă un meci oficial şi vor să pună mâna pe primul trofeu al sezonului. Dacă „feroviarii" nu au strălucit în pregătire, Dinamo nu a impresionat nici atât, fiind învinsă în şase partide dintr-un total de nouă, de adversari modeşti precum Grodig, din liga a doua austriacă, scor 0-3 sau Neftci Baku, echipă din Azerbaidjan. În ciuda eşecurilor dinamoviste din meciurile amicale, căpitanul CFR-ului, Ricardo Cadu, trage un semnal de alarmă şi consideră că cele două echipe au şanse egale înaintea Supercupei. „Nu este o favorită la acest meci, este o finală, iar în finale nu sunt favorite. Dinamo a pierdut mai multe meciuri amicale, dar e o echipă bună. Nu contează rezultatele alea, eu cunosc echipa şi are forţă, va fi un meci dificil pentru noi. Suntem pregătiţi de orice, suntem gata să luăm primul trofeu al sezonului. Ne-am antrenat mult în Austria, a apărut şi oboseala, da până la ora meciului cu Dinamo vom fi în cea mai bună formă. Nu luăm în calcul varianta eşecului, eu cel puţin nu m-am gânit niciodată la aşa ceva de când m-am apucat de fotbal. Şi nu o voi face nici acum, asta în mod sigur", a explicat portughezul.
Cadu nu vede însă pe echipa lui Dario Bonetti luptându-se şi la titlu, dar a evidenţiat formaţia care i se pare cea mai puternică după această perioadă de transferuri. „Dinamo nu ştiu dacă are forţa necesară să se bată la titlu, Steaua pare că revine pentru că şi-a adus un antrenor tânăr, ambiţios, iar dacă patronul îl va lăsa să lucreze, atunci echipa se poate bate sus, chiar la campionat. Acolo sunt şi câţiva fotbalişti valoroşi. Dar dintre toate, eu o văd pe Vaslui cea mai puternică. Cu ei ne vom lupta, sunt convins de asta. CFR e cea mai bună din România, a fost cea mai bună în sezonul trecut, iar acum suntem şi mai tari ca şi valoare, ca şi grup, ca echipă. Am făcut şi transferuri foarte bune, suntem favoriţi la titlu, iar Vaslui e principala noastră contracandidată. Ei au transferat mult şi cred că sunt şi câteva mutări care aduc un plus echipei faţă de ceea ce a fost. În plus, au şi stabilitate financiară ", a mai spus Cadu.
Preferă Realul în locul Barcelonei
Ricardo Cadu le-a urat succes "câinilor" în amicalul din august cu FC Barcelona. Fundaşul şi-ar dori ca într-o zi să joace împotriva catalanilor, dar până atunci el o aşteaptă pe Real Madrid. Chiar la Cluj, în grupele Ligii Campionilor. "Eu ţin cu Real şi mi-aş dori să jucăm împotriva lor. Dacă ne calificăm în Liga Campionilor, îmi doresc să pice cu noi în grupe. Sunt un mare fan Mourinho şi sper să îl întâlnesc la Cluj. De schimbat tricouri? Da, cu Ronaldo!", a povestit Cadu.