CFR oferă un milion de euro pentru un internaţional brazilian de tineret
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Iul 2012, 10:41
- Sport
- Ascultă știrea

"Feroviarii" nu au încheiat campania de transferuri, deşi campionatul va începe vineri. Conducerea negociază aducerea unui fotbalist de atac şi încearcă să transfere un internaţional brazilian de tineret. Este vorba de Diego Mauritius, un atacant de la Flamengo şi un jucător care promitea foarte multe în urmă cu un sezon. Poreclit "Drogbinho", vârful lui Flamengo s-a aflat în trecut în atenţia mai multor formaţii de top, precum Valencia sau Şahtior Doneţk. Presa din Brazilia a relatat că preşedintele clubului "cefersit", Iuliu Mureşan, este aşteptat în aceste zile la negocieri pentru a pune la punct ultimele detalii privind tranzacţia.
Pentru a pune mâna pe jucător, CFR oferă 1.000.000 de euro pe loc, plus 20% dintr-un viitor transfer al său. Clujenii mizează pe o participare în Liga Campionilor în acest sezon, iar în acest fel, "Drogbinho" ar putea fi vândut mai departe, pe o sumă considerabil mai mare, la fel cum s-a procedat în cazul lui Alvaro Pereira sau Lacina Traore. În 54 de meciuri la Flamengo, Diego a marcat şase goluri.
Dacă mutarea nu se va mai perfecta, "feroviarii" au o variantă de rezervă şi negociază în paralel transferul unui vârf de atac din campionatul Portugaliei.
(D.S.)