CFR nu riscă împotriva Iaşiului: “Trebuie să marcăm rapid!”

CFR nu riscă împotriva Iaşiului: “Trebuie să marcăm rapid!”
Deşi întâlneşte una dintre cele mai modeste formaţii din Liga I, campioana nu vrea să aibă surprize neplăcute şi nu-şi va odihni titularii de drept.

Ioan Andone consideră meciul drept „accesibil", dar vrea ca echipa lui să înscrie cât mai repede. „E un meci pe care ni-l putem face singuri dificil. Trebuie să marcăm rapid", susţine „Fălcosul". Meciul CFR Cluj - CSMS Iaşi se joacă vineri seară de la ora 20:30 şi va fi transmis în direct pe Dolcesport. Partida va putea fi urmărită în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.

CFR Cluj poate bifa în această seară a V-a victorie consecutivă, după trei succese în campionat, plus dubla manşă cu Slovan Liberec. Aflaţi în mare formă, "feroviarii" nu vor să se oprească aici şi au toate şansele să bifeze o nouă victorie, având în vedere că dau piept cu nou-promovata CSMS Iaşi, formaţie care a strâns doar un punct în cele patru etape de până acum. Deşi pe hârtie pornesc cu prima şansă, clujenii nu se vor menaja deloc în compania ieşenilor şi vor juca cu ce au mai bun la dispoziţie. "Nu menajez pe nimeni, nu se pune problema să odihnim jucători. Uite, de exemplu, Pantelis Kapetanos va fi în teren vineri şi v-am spus doar un jucător", a explicat Ioan Andone.

Tehnicianul a studiat jocul moldovenilor şi spune că partida acestora împotriva Rapidului i-a atras atenţia în mod special. În Giuleşti, formaţia lui Ionuţ Popa a pierdut la limită, scor 1-0. "Au jucat foarte bine cu Rapid şi ar fi putut scoate un punct cu puţină şansă. La fel vor aborda şi meciul cu noi. Eu le-am spus fobaliştilor că e un meci care poate fi câştigat uşor, dar ni-l putem face singuri dificil. Va trebui să marcăm rapid şi am încredere în echipa mea. Suntem în urcare, suntem pe un trend ascendent în ceea ce priveşte jocul şi sunt foarte mulţumit de băieţi", a adăugat Andone.

La acest meci, Andone nu va miza pe Ciprian Deac, accidentat pentru o perioadă mai îndelungată de timp, dar nici pe Gabi Mureşan, mijlocaşul fiind suspendat după cartonaşul roşu încasat în meciul cu Oţelul Galaţi. În aceste condiţii, antrenorul CFR-ului i-ar putea trimite în teren pe Felgueiras - Pinto, Cadu, Maftei, Camora - Vass, Sare - Sougou, Bastos, Valente - Kapetanos.

Meciul CFR Cluj - CSMS Iaşi se joacă în această seară de la ora 20:30 şi va fi transmis în direct pe Dolcesport. Partida va putea fi urmărită în format live-text pe site-ul ziuadecj.ro.

Speră la o remiză

Antrenorul oaspeţilor nu crede nici el că formaţia sa poate emite mari pretenţii în Gruia, dar se roagă la o minune. În stilul său characteristic, Popa face haz de necaz înaintea meciului. "Mai bine nu promovam şi rămâneam în "B", decât să ne bată toţi. Mergem la Cluj acum. Ar fi o minune să luăm un punct", a spus Ionuţ Popa.

Mureşan, iertat de Andone

Eliminat la Galaţi în minutul 22, Gabi Mureşan şi-a atras mai multe critici din partea conducerii şi a băncii tehnice. El va fi amendat cu 4000 de euro de către club şi dacă va recidiva, conducerea îi pregăteşte şi alte amenzi usturătoare. Mijlocaşul este apărat de Andone, antrenorul manifestându-şi toată susţinerea pentru fotbalist. "Nu trebuie făcut un caz, a greşit şi va plăti o amendă. Gabi Mureşan a făcut foarte multe pentru echipa asta, a crescut aici, a câştigat trofee aici, a ajutat enorm şi este un fotbalist foarte bun pe care mă bazez. A făcut o prostie, dar a recunoscut. Nu se pune problema ca el să ajungă pe lista de transferuri", a spus Andone.

10 goluri

a primit CSMS Iaşi în patru partide disputate în acest sezon, cu două mai puţin decât "U" Cluj, echipa cu cea mai slabă apărare din Liga I.

 

Etichete
Comenteaza