800 de forţe de ordine la meciul CFR Cluj-Manchester United. Vezi ce străzi vor fi închise circulaţiei auto

800 de forţe de ordine la meciul CFR Cluj-Manchester United. Vezi ce străzi vor fi închise circulaţiei auto
250 de poliţişti vor asigura ordinea şi liniştea publică, mâine, la meciul dintre CFR Cluj-Manchester United, din Liga Campionilor. Circulaţia rutieră, în zona stadionului Dr. Constantin Rădulescu, va fi închisă începând cu ora 17.30.

Poliţiştii clujeni vor asigura ordinea şi liniştea publică în zona stadionului Dr. Constantin Rădulescu din Gruia, dar şi în zona centrală, în preajma teraselor şi localurilor cu profil sportiv.

Circulaţia rutieră va fi închisă, începând cu ora 17.30, cu excepţia riveranilor, pe străzile Racoviţă, Romulus Vuia, 11 Octombrie, C. A Rosetti, Migdalului de la intersecţia cu strada 11 Octombrie până la intersecţia cu 16 Februarie, Gruia de la intersecţia cu 11 Octombrie până la intersecţia cu 7 Străzi, Miron Costin, Lăpuşului, Baia Mare, Mecanicilor de la intersecţia cu Fericirii până la intersecţia cu 7 Străzi, Lemnului, Magaziei de la intersecţia Romulus Vuia cu Conductorilor, Kovari Lazslo.

Poliţia Rutieră îi roagă pe şoferi să respecte regulile de circulaţie, semnalele şi indicaţiile agenţilor de poliţie rutieră şi recomandă conducătorilor auto să parcheze doar în locuri special amenajate.

Meciul de fotbal dintre CFR Cluj-Manchester United, din Liga Campionilor, va începe la ora 21.45.

UPDATE: La meci vor fi prezenţi şi 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureş şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj. Pe lângă aceştia, 235 de agenţi ai firmei de pază "PP Protecvor" fi angrenaţi pentru acest meci.

UPDATE: Şase suporteri ai CFR Cluj au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În caz contrar, ei riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la trei luni, amendă sau interzicerea accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la doi ani, pedeapsă care se adaugã la perioada iniţială.

 

Comenteaza