A avut oferte, dar a rămas la Cluj. “M-am ataşat de oraş”

A avut oferte, dar a rămas la Cluj. “M-am ataşat de oraş”
Extrema stângă Vlad Vlăduţ se numără printre puţinii handbalişti care au optat să evolueze şi în sezonul viitor pentru “U” Transilvania.

Cu ofertele pe masă, a ales tot tricoul alb-negru al Universităţii. Vlad Vlăduţ a explicat pentru PROVINCIANEWS.RO motivele care l-au determinat să rămână la Cluj în ciuda problemelor financiare ce continuă să macine clubul şi a rememorat fatidicul episod al accidentării din urmă cu doi ani.

Sosit la Cluj în vara anului 2009, de la Centrul de Excelenţă din Sighişoara, Vlad Vlăduţ a trăit agonia şi extazul la "U" Transilvania. O accidentare la ligamentele încrucişate l-a scos din circuit aproape un an, dar a revenit în forţă pe parchetul sălii sporturilor. Mai apoi, a simţit emoţia calificării în cupele europene, în mandatul tehncianului Constantin Ştefan, însă totul s-a năruit din cauza problemelor financiare ale echipei, astfel că a luat-o de la "zero" în campionatul intern. Tot la Cluj, chiar dacă ofertele au apărut instant, asemeni majorităţii coechipierilor săi, ajunşi între timp pe alte meleaguri.

"În primul rând mai am încă un an de contract şi încă unul de facultate, eu fiind student în cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. În plus, echipa este tânără şi m-am ataşat de oraş. Oferte au fost, recunosc, una din Liga Naţională şi o alta de la Sighişoara, dar nu m-au determinat să schimb echipa chiar dacă erau peste ceea ce îmi oferă "U" Transilvania", recunoaşte extrema stângă.

Vorbeşte dezinvolt despre episodul din 2010, când a luat o pauză forţată din cauza unei accidentări la ligamentele încrucişate. Ghinionul a stat la pândă într-un meci cu Politehnica Timişoara disputat la Cluj. "Nu am avut nici o problemă în a depăşi acel moment. Am fost operat la Cluj, dar m-am refăcut complet abia după 10-11 luni. Nu mi-am dorit niciodată să renunţ la handbal", a adăugat handbalistul.

E conştient că lipsa rezultatelor a îndepărtat fanii de la sala sporturilor, dar propune câteva soluţii pentru generaţiile de copii şi antrenori care vin din urmă. "Nu există performanţă, iar marketingul de la noi din ţară e în general slab. Nu ar strica mai multă publicitate, concursuri în pauzele partidelor şi aşa mai departe. Noi îi aşteptăm pe fani la sală în număr cât mai mare, avem nevoie de sprijinul lor, este clar. În general, sportul nu mai reprezintă o prioritate şi cred că aici are o vină atât guvernul, cât şi părinţii. Cândva, toţi factorii se implicau mai mult. Nici antrenorii nu ştiu să atragă copiii spre sport. De pildă, dacă strigi, ei renunţă. Lor trebuie să le explici elegant, să fii un antrenor model. Important este să ştii cum să îi motivezi psihic, să existe o comunicare constructivă. Vremurile s-au schimbat, dar cert este că trebuie promovaţi tehnicienii tineri, care vin cu idei noi, cu o altă mentalitate. Cu domnul Liviu Jurcă (antrenorul formaţiei "U" Transilvania - n.red) am o relaţie foarte bună şi sper să facem o treabă excelentă în sezonul viitor, ţinând cont că avem o echipă tânără, iar atmosfera din lot e ideală", a mai adaugat handbalistul lui "U" Transilvania.


CV Vlad Vlăduţ

Data şi locul naşterii: 3 mai 1990, Sighişoara
Produs al Centrului de Excelenţă Sighişoara
Post: extremă stânga
La "U" Transilvania din iulie 2009

Are mai multe selecţii în lotul naţional de tineret al României, dar şi în cel lărgit de seniori, pentru care a debutat în 2010 într-un meci cu Belarus.

6 handbalişti

au părăsit "U" Transilvania în această vară. Este vorba despre portarul Tudor Stănescu, ajuns la Bucovina Suceava, interul stânga Radu Lazăr (HC Odorhei), interul dreapta Andrei Grasu (Politehnica Timişoara), pivotul Mihai Buşecan (CSM Bucureşti), interul dreapta Mihai Bogdan (Minaur Baia Mare) şi extrema dreaptă Alexandru Micu (CSM Ploieşti)

(Septimiu FANTEA, articol preluat de pe provincianews.ro)

 

 

Comenteaza