A doua ediţie a Maratonului Apuseni, în 7 iulie
- Scris de Mihai Prodan
- 08 Dec 2011, 11:23
- Sport
- Ascultă știrea

Competiția va avea loc în staţiunea Muntele Băişorii, unde concurenţii vor alerga pe un circuit de trail-running care se desfăşoară în zona de sud-est a masivului Gilău-Muntele Mare, între staţiunea Muntele Băişorii şi valea Posaga, La Plopiş, Buhuia, Şesul Cald, Pietrele Mărunte, Crucea Crencii, Bocşeşti, Dealu Ticului, Săgagea, Belioara, Dealu Bilii, La Mateoaie, Româneasa, La Stiolne, La Zapozi/Zapodie, Dealu Boinic, Valea Vadului şi Colibele Jerenilor. „Anul viitor îi așteptăm pe concurenți cu un traseu mărit cu aproximativ doi kilometri, astfel încât să fie un maraton "adevărat", iar data am stabilit-o cu două săptămâni mai în vară față de ediția precedentă. Tot ca o noutate ne așteptăm ca
numărul de participanți să crească simțitor după succesul de la prima ediție", a spus preşedintele secţiei Cluj a CAR, Mihai Constantinescu.
La prima ediţie a maratonului, din această vară, s-au înscris în competiţie aproape 300 de concurenţi, dintre care la linia de start s-au afişat 252 concurenţi.