A renunţat la banii şeicilor pentru a juca cu CFR în Champions League

A renunţat la banii şeicilor pentru a juca cu CFR în Champions League
Fundaşul Ionuţ Rada spune că nu i-a plăcut viaţa în Dubai şi că banii promişi de Al Nasr nu l-au putut împiedica să se întoarcă în Liga I.

 Transferat în această vară la CFR Cluj după o “aventură” de şase luni în Dubai, Ionuţ Rada consideră că a luat cea mai bună hotărâre când a revenit în România. Jucătorul care a trecut prin curtea Rapidului şi a Stelei spune că a plecat de la Al Nasr Dubai, pentru că fotbalul de acolo este de o calitate scăzută, iar banii nu sunt întotdeauna cel mai important factor în alegerea unei echipe.

 

Cum te simţi în primul cantonament cu CFR Cluj?

Am început de puţin timp, am disputat deja şi meciuri amicale, care au venit bine după atâtea zile de pregătire. în cariera sportivilor şi a fotbaliştilor în special cantonamentele sunt cele mai urâte perioade. Suntem departe de familie, sunt antrenamente grele, de acumulare, şi sunt destul de greu de digerat pentru noi. Sperăm să fie din ce în ce mai bine, să ne îmbunătăţim jocul, iar noi, cei care am venit în această vară, să ne integrăm cât mai repede şi să ne continuăm parcursul bun în campionat.

 

Apropo de familie, va veni cu tine la Cluj?

Cu siguranţă îmi voi aduce familia la Cluj, au fost cu mine şi în Dubai. îmi doresc foarte mult să fiu cu familia peste tot, mai ales că petrecem destul de puţin timp, dat fiind că avem atâtea meciuri şi cantonamente.

 

Care sunt atuurile tale în lupta pentru titularizare?

întotdeauna m-am bazat pe muncă, a fost principalul meu atu, este calitatea care mă caracterizează. De fiecare dată când se va apela la mine, voi încerca să fac totul pentru a rămâne în primul “11”. Am ştiut că va fi greu, că CFR este o echipă care se bate mereu pentru a lua campionatul şi niciodată un jucător nou-transferat nu are garantat locul de titular. Totdeauna trebuie să lupţi pentru

a-ţi câştiga un post în primul “11” şi am mare încredere că voi reuşi.

 

Ai mai avut oferte de la alte echipe din România?

Da, au fost discuţii şi înainte de terminarea campionatului şi chiar din iarnă. Până la urmă, sunt bucuros că am ajuns aici şi nu vreau să le înşel încrederea celor de la CFR, mai ales că pentru mine este un nou început. Am plecat de la Steaua, am stat şase luni în Dubai, timp în care mi-am dat seama că acolo fotbalul nu este la un nivel chiar atât de ridicat, şi mi-am dorit să revin în fotbalul românesc.

 

Cum este viaţa în Dubai comparativ cu România?

Ca turist, viaţa este frumoasă. Ca sportiv, mie nu mi-a plăcut să joc acolo, tocmai din acest motiv nu am rămas în Dubai. Lumea îmi spune acum că sunt nebun, că este criză şi banii contează. Da, contează, dar, aşa cum se spune, nu întotdeauna banii îţi aduc fericirea. Când m-am apucat de fotbal, am făcut-o pentru că îmi plăcea acest sport. într-adevăr, banii sunt importanţi, pentru că îţi aduc o linişte în familie în aceste timpuri grele, dar nu întotdeauna banii contează în alegerea de a juca la o echipă sau alta.

 

Revenind la campionatul românesc, de ce echipe te temi cel mai tare?

Sincer, mă tem de toate adversarele. Echipele care se bat an de an la titlu sunt cele mai periculoase, pentru că toate s-au întărit, şi-au adus antrenori noi, iar fiecare jucător pleacă cu o altă motivaţie atunci când vine un tehnician nou. Cred că şi în acest sezon va fi o luptă strânsă şi foarte grea. Este un trofeu în joc, sunt mulţi bani la mijloc şi va fi o bătălie dură, pentru că fotbalul a devenit o afacere în aceste vremuri.

 

Comenteaza