News alert A treia înfrângere consecutivă i-a fost fatală. Cristi Dulca a plecat de la "U"

A treia înfrângere consecutivă i-a fost fatală. Cristi Dulca a plecat de la "U"
| Foto: fcuniversitateacluj.ro / Cristian Cosma

FC Universitatea Cluj a ajuns astăzi la o înțelegere cu antrenorul principal Cristian Dulca privind rezilierea de comun acord a contractului.

Despărţirea a fost anunţată pe pagina de Facebook a echipei universitare:

Dulca a rezistat pe banca lui "U" mai puţin de două luni și jumătate. A fost numit principal la "U" pe 20 iunie 2019, la o săptămână după plecarea lui Bogdan Lobonț, iar în perioada de pregătire a obţinut patru victorii (2-1 cu FC Mezőkövesd-Zsóry, 5-2 cu NK Krka, 2-0 cu Al Wehda, 3-0 cu ACS Fotbal Comuna Recea) şi o înfrângere (0-5 cu PAOK Salonic în meciul care a marcat Centenarul lui "U").

Lucrurile nu au mai stat la fel de bine în campionat, unde "Şepcile roşii" au avut parte de un debut dezastruos de sezon (o victorie şi patru înfrângeri, din care trei consecutive, trei goluri marcate, şapte primite) şi ocupă locul 17, retrogradabil, după cinci etape disputate în Liga 2.

În vârstă de 46 de ani, Dulca a mai pregătit-o pe “U” în două rânduri: în ediția 2009-2010, la capătul căreia echipa a reușit promovarea în Liga 1, dar și în 2012.

FC Vaslui, Gaz Metan Mediaș, Delta Tulcea, selecționata Under 21 a României, Luceafărul Oradea, respectiv Energeticianul sunt celelalte formații pe care le-a antrenat, de-a lungul carierei, fostul tehnician al Universităţii.

Clubul va numi, în următoarele zile, un nou antrenor principal.

Comenteaza